Face mezeluri după reţete de pe vremea străbunicii. Totul e natural
Cristian Achiţei, un botoşănean de 45 de ani, a ajuns renumit în toată ţara cu produsele sale din carne, făcute după reţete vechi de cel puţin două secole. Nu foloseşte nici un ingredient industrial sau sintetic, totul e sută la sută natural, fapt confirmat şi de atestatul primit de la Ministerul Agriculturii.
În România, preparatele din carne ale lui Cristian Achiţei (45 de ani) încep să devină un adevărat brand. Sunt cunoscute atât în Moldova, cât şi la târgurile destinate produselor tradiţionale din toată ţara. Botoşăneanul le produce prin metode şi cu ingrediente 100% tradiţionale, într-o mică întreprindere din judeţul Botoşani. Sunt preparate realizate după reţete vechi de cel puţin două secole, păstrate din tată-n fiu, cu influenţe bucovinene şi moldoveneşti. Totul, spune Cristian Achiţei, a pornit de la o pasiune gastronomică şi o tradiţie păstrată în familie. ”Evident, iniţial a fost pasiunea. Plăcerea de a gusta ceva bun, natural, autentic. Ceva ce oricum noi făceam în casă din generaţie în generaţie. Apoi s-a dezvoltat afacerea. Este greu să realizezi produsele naturale, implică costuri şi eforturi, dar rezultatul răscumpără toată osteneala. În momentul de faţă sunt căutat de oameni din toată ţara”, spune Cristian Achiţei, citat de adevarul.ro.
El a fost dintotdeauna îndrăgostit de preparatele tradiţionale din carne. I-au plăcut mereu bunătăţile făcute în casă, de bunicii săi, pe linie paternă, originari din localitatea suceveană Sadova. Tăierea porcului, apoi prepararea tobei, cârnaţilor, muşchiuleţului erau tradiţii respectate an de an. Aşa, botoşăneanul a aflat o serie de reţete vechi de cel puţin două secole păstrate din generaţie în generaţie în familia sa.
“Le-am gustat prima dată încă de când eram copil. După aceea am văzut cum se fac, fiind pasionat de acest domeniu, şi apoi le-am încercat chiar eu. Am văzut că au succes la toate degustările, rude, prieteni, toţi mă căutau, mai ales de Sărbători, pentru a gusta din aceste preparate. Aşa mi-a venit ideea de afacere în acest domeniu”, spune Cristian Achiţei. Printre reţetele botoşăneanului se află cârnaţii la bardă cu busuioc, cârnaţii de vită şi oaie, cârnaţii cu şuncă, toba, rulada de porc. Afumatul se face în afumători pe bază de lemn, exact ca acasă. De asemenea, umplerea cârnaţilor, rularea cărnii, sunt procedee clasice, manuale.
Totodată, botoşăneanul a ajuns renumit pentru un mezel de obicei contestat, mai ales de consumatori care-şi doresc produse bio şi vor să ducă un stil de viaţă sănătos. Este vorba despre parizer. Cu toate acestea, Cristian Achiţei spune că face un parizer care poate fi dat lejer şi copiilor. ”Păi este din carne, 100% natural. Nu are resturi în el, nu are coloranţi sau alte chimicale”, spune botoşăneanul. De altfel, parizerul lui Achiţei arată şi şi are gust diferit, fiind o adevărată vedetă la târguri. Acelaşi lucru spune producătorul şi despre crenvuştii făcuţi de el.