Fără restricții pe Autostrada Soarelui. Din 15 iunie, se opresc lucrările pe drumul spre mare
”Nu mai vreau să văd blocaje pe Autostrada Soarelui, cauzate de lucrările în plin sezon estival!” Este mesajul venit din partea ministrului Transporturilor, Lucian Bode. Iar cei de la Compania de Drumuri s-au conformat, astfel că din 15 iunie se opresc lucrările de întreținere pe cei 24 de kilometri, de pe A2.
Weekend-ul trecut a fost jale pe drumul spre mare! Se lucrează pe o porțiune de 24 km, între km 12 și 36. S-a ras asflatul și se circulă pe o singură bandă, astfel că în zonă se produc blocaje.
Lucrările de reparații la Autostrada Soarelui, București-Constanța, au început în septembrie 2019 și trebuie să fie gata în 24 de luni.
Sunt lucrări de reparații pe două loturi, pe Autostrada Soarelui
Se lucrează pe două loturi. Lotul 1 se întinde între km 12 și 24, calea 1 și 2, și este executat de Porr Construct pentru 41,7 milioane de lei, fără TVA, iar până la km 36 intră în Lotul 2 și este executat de Saga Buseness Construct.
Contractul s-a încheiat pentru 44.9 milioane de lei, fără TVA. Muncitorii trebuie să frezeze dalele de beton, să consolideze fisurile active, să repare rosturile și dalele degradate și să toarne două straturi asfaltice armate cu geocompozit.
Pe 7 aprilie, s-a deschis circulația pe A2, între km 12 și km 17, calea 1 (București – Constanța).
”În condițiile traficului redus, în 5 luni, CNAIR a finalizat 33 km de lucrări de întreţinere pe acest tronson de autostradă. De asemenea, menționăm că data de 15 iunie pentru întreruperea lucrărilor și a ridicării restricțiilor, a fost determinată tot împreună cu antreprenorii și poliția rutieră, ținând cont de posibila deschidere a sezonului estival, în stare de alertă, precum și în raport cu graficul și lucrările specific, în executare. Precizăm că procesul de refacere a suprafeței carosabile presupune un interval de timp în care stratul superior de asfalt nu trebuie să fie rulat de roți. Marcajele rutiere urmează să fie aplicate ulterior acestei proceduri, astfel încât în weekend-ul următor, circulația se va desfășura fără restricții, pe ambele sensuri ale Autostrăzii Soarelui”, au transmis reprezentanții CNAIR.
Lucrările oprite pe 15 iunie vor fi reluate în 15 septembrie.