A fost acordat primul credit în programul IMM Invest. Ce vrea să producă firma cu banii obținuți

Ultima actualizare:

    O fabrică de confecții din Ploiești a primit primul credit în programul IMM Invest
O fabrică de confecții din Ploiești a primit primul credit în programul IMM Invest

A fost acordat primul credit în programul IMM Invest. Banii se duc la o firmă din Ploiești, care vrea să producă cu ajutorul lor echipamente medicale, extrem de cerute pe piața din România.

A fost acordat primul credit de investiții în programului IMM Invest de către Banca Românească. Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) anunță că este vorba despre de 1.480.000 lei, iar prima linie de credit pentru finanțarea capitalului de lucru se ridică la 1.100.000 lei.

Banii se duc către compania Rexton Grup din Ploiești, care are ca obiect de activitate fabricarea articolelor de îmbracaminte.

În urma unor investiții în echipamente, compania va demara producția de măști, combinezoane de protecție și alte echipamente specializate, necesare în prevenția răspândirii COVID-19.

Banca Românească, deținută în prezent în proporție de peste 99% de stat, urmează să beneficieze de peste 340 milioane de lei din plafonul total al garanțiilor alocate de către Ministerul Finanțelor, pentru programul IMM Invest.

În program sunt înscrise în total 22 de bănci.

De când a pornit programul IMM Invest

Platforma IMM Invest funcționează de o săptămână, iar firmele interesate pot depune cererile pentru a beneficia de credit garantat de stat.

Creditele obținute prin programul IMM Invest beneficiază de dobânzi subvenționate de 100%, până la 31 decembrie 2020, cu posibilitatea de prelungire pâna la 31 decembrie 2022.

Costurile cu acordarea creditului sunt suportate din bugetul de stat, rambursarea anticipată fiind fără costuri și comisioane suplimentare. Tipurile de credit sunt două: pentru capital de lucru și pentru investiții.

10 milioane de lei, valoarea maximă acordată prin IMM Invest

Valoarea maximă este de 10 milioane de lei și perioada de rambursare este de 72 de luni. Important este faptul că statul garantează maximum 90% din sumă. IMM Invest se adresează întreprinderilor mici și mijocii, care au până la 249 angajați. ”Programul guvernamental IMM Invest este cel mai amplu program de finanțare a companiilor mici și mijlocii derulat vreodata în România, în urma căruia estimăm că va fi susținut un număr de peste 40.000 de IMM -uri și vor fi salvate cel puțin 500.000 de locuri de muncă”, explică autoritățile. 

Potrivit FNGCIMM, până pe 4 mai 53.190 de cereri au fost introduse în aplicație, au fost analizate 47.896 cereri, formulate de 37.089 și 20.139 de solicitari au fost transmise către cele 22 de banci partenere, pentru a fi analizate în vederea obținerii acordului de finanțare.

Până când vă puteți înscrie în programul IMM Invest

Aplicația programului IMM INVEST va rămâne deschisă până la 31 decembrie și are un plafon alocat de 15 miliarde de lei. Cei intersați să intre în program pot consulta ghidul de completare a cererii online și pot vedea modelele de completare a diferitelor tipuri de declarații. Acestea sunt postate alăturat listei de întrebări frecvente, publicate pe site-ul www.fngcimm.ro și pe pagina de Facebook a Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri. Pentru întrebări sau semnalarea eventualelor dificultăți întâmpinate în procesul de înscriere în aplicație, puteți trimite un mail pe adresa imminvest@fngcimm.ro.

Citește și: 

https://www.click.ro/news/national/ultimele-informatii-despre-imm-invest-ce-angajament-trebuie-sa-si-ia-firmele-care

https://www.click.ro/news/national/platforma-imm-invest-fost-preluata-de-sts-cate-cereri-au-fost-depuse-prima-ora

https://www.click.ro/news/national/atac-informatic-la-platforma-prin-care-micii-intreprinzatori-pot-lua-credite-ce-spune

https://www.click.ro/news/national/site-ul-imm-invest-fost-refacut-din-28-aprilie-poate-fi-accesat-pentru-credite

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Alimente care devin toxice la frigider  Sursa foto shutterstock 1976067755 jpg
brad de craciun jpeg
alimentatie sanatoasa jpeg
Calendar 5 decembrie: 2017   Regele Mihai I, ultimul suveran al României, a murit în Elveția, la vârsta de 96 de ani jpeg
sardinia, italia   freepik jpg
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
image
actualitate.net
image
actualitate.net