Gheorghe Dincă urmează să fie trimis în judecată doar pentru uciderea Alexandrei Măceșanu! Ce se întâmplă în cazul Luizei

Ultima actualizare:

    Gheorghe Dincă Foto: Inquam Photos
Gheorghe Dincă Foto: Inquam Photos

Avocatul familiei Luizei Melencu, una dintre fetele date dispărute și posibilă victimă a lui Dincă, susține că acesta va fi trimis în judecată doar pentru uciderea Alexandrei Măceșanu.

Pe lângă această dezvăluire, reprezenta familiei Luizei Melencu a făcut și multe alte acuzații referitoare la modul în care a fost gestionat întregul caz.Avocatul Carmen Obîrșanu a declarat pentru Libertatea că Dincă va fi trimis în judecată doar pentru posibila ucidere a Alexandrei Măceșanu, fiindcă în cazul Luizei nu există niciun act constatator al decesului.

„Nu cred că se referă și la Luiza, fiindcă nici n-am văzut un certificat constatator al decesului pentru a fi întrunite condițiile pentru a putea fi trimis în judecată pentru omor. De Alexandra Măceșanu este vorba. E o situație similară cu cea de la Luiza. Nici acolo n-am văzut date din care să rezulte că Alexandra ar fi decedată.

Cu atât mai mult, din ce am văzut eu, data decesului de pe actul constatator în cazul Alexandrei este ulterioară reținerii lui Dincă. Unde sunt criminalii, dacă Dincă e în custodia poliției? Dincă era în custodia poliției pe 26 iulie. Cum s-o omoare pe Alexandra în 26 atâta vreme cât era în custodia poliției? Dacă eu, în calitate de avocat, care-mi câștig din muncă proprie veniturile, instrumentam un dosar cum l-au instrumentat procurorii acest dosar, muream de foame.

Au stat șase luni de zile să ia două declarații inculpatului. Una a durat aproape o săptămână și scria rețete de prăjituri. Sau, nu-i așa că soarele e pe cer? Nu-i așa că suntem în luna septembrie? Acești procurori ar trebui să fie elita procurorilor români.

Care este scopul acestor procurori să tergiverseze dosarul, să se grăbească în ultimele minute de expirare a termenului de 180 de zile?! Cu atât mai mult cu cât, spune clar acel comunicat al FBI-ului, să comunice mass-mediei, că nu există probe care să inculpe familia lui Dincă sau din care să rezulte că familia lui Dincă știa ce face.Este vorba de o rețea de trafic de persoane. Printre beneficiari se află și cetățeni străini de la Deveselu și politicieni. Și personalități. Dar această furnizare de carne tânără nu a fost furnizată direct de Dincă. Dincă este unul din pioni. Pentru răpire nu există comentariu, răpirea există și aceasta este condamnată cu închisoare. Nu văd motiv pentru care ar fi lăsat în libertate acum, să vedem finalul procesului”, a spus aceasta.

Avocatul familiei Melencu are dubii în privința cazului Caracal

De asemenea, avocatul familiei Melencu are dubii și cu privire la modul în care a fost instrumentat întregul caz. „În butoiul acela din curte nu putea fi ars un corp uman. La reconstituire s-au pus cinci lemnișoare care cred că aveau 2 kilograme, nu erau mai groase decât două degete de-ale mele. S-au găsit cinci fire de păr de câine, s-au găsit și 21 de bucăți de dinți.

Dintele se topește la 1.400 de grade. S-a găsit un inel de argint, puțin deformat. Se știe, argintul se topește la 941 de grade. El a făcut portretul Alexandrei cu bijuteriile pe degetele. Cum falangele au ajuns cenușă, iar inelul doar puțin deformat? Când a fost chemat medicul legist, procedura de recoltare a ADN-ul a fost stupidă.

S-au luat șase dinți, au fost mixați și s-a stabilit că în proporție de 99 la sută ar fi fost ai Alexandrei. Chiar și în certificatul constatator e scris cadavru calcinat. Dantura unui copil este de 32 de dinți. Unde sunt restul de dinți, de la 21 la 32. Molarii au două sau trei rădăcini. Aștept să fie judecați procurorii care au instrumentat cazul”, a mai spus avocatul Carmen Obîrșanu.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
brad de craciun jpeg
alimentatie sanatoasa jpeg
Calendar 5 decembrie: 2017   Regele Mihai I, ultimul suveran al României, a murit în Elveția, la vârsta de 96 de ani jpeg
sardinia, italia   freepik jpg
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
bridge 7770337 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net