Haideţi, copilaşi, de zor, botezăm un tigrişor!
Ei sunt atracţia Grădinii Zoologice din Călăraşi! Cei trei pui de tigru siberian veniţi pe lume acum câteva luni la Grădina Zoologică din Călăraşi aşteaptă să fie botezaţi.
Autorităţile locale s-au gâdit să-i implice pe copii în alegerea numelor pentru cele trei feline, scrie adevarul.ro. Aşa că ieri, de 1 Iunie, în cadrul unei tombole organizate în centrul oraşului, prichindeii vor fi rugaţi să decidă numele puilor.
“Noi vă propunem trei variante de nume pentru fiecare tigrişor, iar copiii dumneavoastră trebuie să aleagă una dintre acestea. Varianta care va primi cele mai multe voturi va fi cea câştigătoare. Iar copilul al cărui nume va fi extras din biletele participante la tombolă va primi un tigru de pluş”, au anunţat autorităţile locale.
îVariantele de nume propuse pentru cei trei pui de tigru siberian sunt următoarele: Amur, Tora şi Jessie (pentru primul dintre animăluţe), Tasha, Safy şi Gheruţă (pentru al doilea) şi Misha, Biju şi Lety (pentru al treilea).
Vineri, intrarea a fost liberă la Grădina Zoologică din Călăraşi. Cei trei pui de tigru pot fi vizitaţi într-unul dintre padocurile situate în apropierea intrării la Zoo.