Ho, ho, ho! Primăriile se pregătesc de Crăciun
Nici nu s-a terminat toamna și primăriile din mai multe orașe mari au lansat deja licitațiile pentru iluminatul de Crăciun. Se vor cheltui sume impresionante.
Primăriile din Constanţa, Cluj Napoca, Buzău şi Vaslui au lansat licitaţii pentru iluminatul festiv în timpul sărbătorilor de iarnă, scrie romaniatv.net. Edilii din Constanţa au estimat un preţ de peste cinci milioane de lei, la care se adaugă TVA. Potrivit anunţului postat pe pagina de licitații, iluminatul festiv pe perioada sărbatorilor de iarnă se realizează pe trei loturi: pe străzi din municipiul Constanţa, pe bulevardele principale, inclusiv intersecţiile, intrările în oraş şi vapoare, în zona Peninsulară Piaţa Ovidiu, pentru Revelion 2018, dar şi în Parcul Tăbăcăriei - zona Ţara Piticilor din municipiul Constanta (Orăşelul Copiilor).
Preţul estimat al iluminatului festiv al străzilor din municipiul Constanţa este de 3.805.822 lei fără TVA, cel pentru Revelionul din zona Peninsulară Piaţa Ovidiu de 196.729 lei fără TVA, iar iluminatul festiv din Parcul Tăbăcăriei, zona Tara Piticilor (Orăşelul Copiilor) este estimat la 1.039.466 lei fără TVA. În total, preţul estimat este de 5,042,017 lei, fără TVA, scrie romaniatv.net.
La Vaslui, a fost estimată suma ce va fi alocată iluminatului festiv la 837.031.45 lei.La Cluj Napoca, iluminatul ornamental pentru următorii doi ani este estimat, fără TVA, la 5.122.447,6 lei.
Şi Primăria Buzău a lansat o licitaţie pentru furnizarea prin închiriere şi montare a produselor pentru iluminatul ornamental festiv din perioada sărbătorilor de iarna 2017 – 2018. Preţul estimat este de 894.000 lei, fără TVA, scrie aceeași sursă.