A început testarea sistemului RO-ALERT. Ce mesaj vei primi pe telefon

Ultima actualizare:
În cursul testării sistemului Ro-Alert, din aceste zile, a fost transmis un mesaj în București și județul Ilfov
În cursul testării sistemului Ro-Alert, din aceste zile, a fost transmis un mesaj în București și județul Ilfov

Testarea sistemului Ro-Alert este în plină desfășurare. Deja, primul test a fost făcut vineri, iar un al doilea, luni, între 10.00 și 12.00. Vezi ce fel de mesaj trebuie să primești pe telefonul mobil și ce trebuie să faci.

Testarea sistemului Ro-Alert s-a desfășurat, într-o primă parte, vineri, între orele 10.00 și 20.00. Astfel, utilizatorii telefoanelor mobile aflați în sectoarele 1 și 3 ale Capitalei, dar și cei care s-au găsit în momentul transmiterii mesajului-test în orașele Otopeni și Măgurele, din județul Ilfov, au primit informarea. În aceeași zi, în intervalul orar 17.00 – 19.00, au primit mesajul-test utilizatorii de telefoane mobile aflați în orașul Buftea (Ilfov).

Astăzi, 24 septembrie, un al doilea test s-a desfășurat între orele 10.00 și 12.00, în toată Capitala și în tot județul Ilfov. Mesaje-test se vor primi în aceleași zone și între orele 17.00 și 19.00.

Pentru a putea beneficia de sistemul Ro-Alert pe dispozitivul dumneavoastră mobil sunt necesare a fi efectuate câteva setări ale aparatului, setări care pot fi găsite, în funcție de telefonul mobil, accesând secțiunea „Configurare” din platforma www.ro-alert.ro.

Mesajul-test primit pe telefon este următorul: „Alerte de urgență. Acesta este un mesaj pentru testarea sistemului RO-ALERT. Nu se impune aplicarea măsurilor de autoprotecție! Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov.”

Prin urmare, fiind doar un test, persoanele care primesc mesajul nu trebuie să ia vreo măsură specială de protecție. Practic, autoritățile vor doar să verifice cum funcționează sistemul Ro-Alert.


    În cursul testării sistemului Ro-Alert, din aceste zile, a fost transmis acest mesaj în București și județul Ilfov
În cursul testării sistemului Ro-Alert, din aceste zile, a fost transmis acest mesaj în București și județul Ilfov

Ce este sistemul Ro-Alert

Sistemul Ro-Alert permite difuzarea de mesaje de tip Cell Broadcast pentru avertizarea și alarmarea populației în situații de urgență. Acesta este folosit în situații majore, în care viața și sănătatea cetățenilor sunt puse în pericol, cum ar fi fenomene meteo extreme, inundații amenințătoare, atac terorist sau alte situații care amenință grav comunitățile.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
brad de craciun jpeg
alimentatie sanatoasa jpeg
Calendar 5 decembrie: 2017   Regele Mihai I, ultimul suveran al României, a murit în Elveția, la vârsta de 96 de ani jpeg
sardinia, italia   freepik jpg
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
bridge 7770337 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net