Închisorile secrete ale CIA. România, condamnată să plătească 100.000 de euro unui deținut terorist

Ultima actualizare:

    Teroristul a dat în judecată anul trecut România la CEDOFoto: Arhiva Click!
Teroristul a dat în judecată anul trecut România la CEDOFoto: Arhiva Click!

Una dintre închisorile secrete ale C.I.A. a funcţionat pe teritoriul României între anii 2003 şi 2005, iar acum țara noastră trebuie să plătească pentru acest centru de detenție. România a fost condamnată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului la plata unor daune în valoare de 100.000 de euro către un presupus terorist, membru al-Qaeda, aflat în prezent în detenție la Guantantamo Bay. Este vorba despre Abd Al Rahim Husseyn Muhammad Al Nashiri, care pretinde că ar fi fost torturat într-o închisoare secretă pe care CIA a avut-o în România.

Închisoarea CIA din România ar fi funcționat în clădirea în care în prezent se află Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS), pe stradă Mureș, nr. 4, în sectorul 1 al Capitalei.

CEDO a stabilit că România se face vinovată de încălcarea mai multor drepturi ale omului prin complicitatea ei cu CIA în acest caz. Curtea cere și anchetarea şi pedepsirea oficialilor români responsabili.

CEDO a dat decizia, joi, în procesul în care un membru al grupării teroriste al-Qaeda acuză România că a găzduit o închisoare secretă a CIA. Bărbatul susţine că ar fi fost deţinut şi torturat într-un astfel de centru, aflat chiar la Bucureşti.

S-ar fi întâmplat în perioada iunie 2003 - septembrie 2006. Membrul al-Qaeda, care se numește Abd al-Rahim al-Nashir, ar fi ajuns în România după ce a fost capturat în Irak de armata americană. Acum, el este încarcerarat la Guantamo Bay şi este acuzat că ar fi responsabil de uciderea a 17 militari americani într-un atac din anul 2000 asupra distrugătorului USS Cole.

Statul român a negat, de fiecare dată, existenţa unor închisori CIA pe teritoriul său.

Decizia așteptată joi este prima în acest proces, început în 2012, şi va putea fi contestată.

Unde a funcționat închisoarea CIA în România

Associated Press și televiziunea germană ARD au difuzat date în trecut despre această închisoare secretă CIA care a funcționat în România. Conform acelorași surse, centrul de detenție s-ar fi aflat într-o clădire folosită în prezent de Oficiul Registrului Național al Informațiilor secrete de Stat (ORNISS). Foști oficiali din cadrul serviciilor de informații americane au descris zona în care s-a aflat închisoare și au identificat fotografiile clădirii, potrivit AP.

Închisoare CIA în România. Cum erau pedepsiți deținuții

În timpul primei lor luni de detenție, suspecții erau privați de somn și aruncați în apă, loviți sau forțați să stea în poziții ce provoacă dureri, au declarat câțiva oficiali americani. Ei au povestit că în România nu a fost folosită celebra tehnică de simulare a inecului.

După interogatoriile inițiale, deținuții au primit îngrijiri, au declarat oficialii. CIA a adus mâncare Halal (conformă cu tradițiile musulmane, n.red.) din Frankfurt, Germania.Închisoarea din România a făcut parte din rețeaua supranumită “black sites” pe care CIA a înființat-o și a controlat-o în Thailanda, Lituania și Polonia. Toate închisorile au fost închise în mai 2006, iar programul CIA de detenție și interogare s-a încheiat în 2009.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Alimente care devin toxice la frigider  Sursa foto shutterstock 1976067755 jpg
brad de craciun jpeg
alimentatie sanatoasa jpeg
Calendar 5 decembrie: 2017   Regele Mihai I, ultimul suveran al României, a murit în Elveția, la vârsta de 96 de ani jpeg
sardinia, italia   freepik jpg
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
image
actualitate.net
image
actualitate.net