Incredibil! Cum arăta Arsenie Boca „în civil”, fără straiele preoțești
Arsenie Boca este considerat de către unii din ucenicii săi ca fiind cel mai mare duhovnic român al secolului XX. La mormântul său de la Mănăstirea Prislop din Ţara Haţegului, se perindă zilnic sute de pelerini.
Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vaţa de Sus, Hunedoara - d. 28 noiembrie 1989, Mănăstirea Sinaia, Prahova) e considerat una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei româneşti.
A fost părinte ieromonah, teolog şi pictor de biserici, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop.Până la sfârşitul anilor 1950, stareţul a trecut prin calvarul anchetelor şi al arestărilor regimului comunist. A fost închis la Securitatea din Braşov, apoi dus la Canal. A ajuns în închisoarile Jilava, Timişoara şi Oradea. Doar câteva fotografii în care părintele Arsenie Boca este înfăţişat purtând haine civile au fost publicate până în prezent, chiar dacă din 1959 şi până la moartea sa, în 1989, duhovnicului i-a fost interzis să mai îmbrace straiele preoţeşti, potrivit Mediafax.