Incredibil! Votul i-a adus moartea
Tragedie, ieri, în ziua alegerilor! Un bărbat a fost ucis de prietenul său,supărat că acesta a votat un candidat pe care nu-l suferea.
O crimă şocantă a zguduit oraşul Feteşti, duminică seară, în ziua alegerilor prezidenţiale. Un bătrân şi-a ucis cel mai bun prieten din cauza votului, anunță rtv.net. Ambii aveau peste 80 de ani, au mers împreună să bea la crâșma din sat, unde a izbucnit scandalul. Totul a pornit de la simpla întrebare ”cu cine ai votat”. Răspunsul venit din partea bărbatului l-a transformat în victimă. Supărat că nu-i împărtășea opțiunile politice, omul de 84 de ani, a pus mâna pe un topor şi și-a lovit amicul de mai multe ori, după care l-a târât afară şi l-a lăsat să moară lângă un gard. Victima a fost găsită de un trecător, care a sunat la 112, iar o ambulanţă l-a transportat la spital. Rănile multiple la cap şi la gât, precum şi fractura cervicală i-au fost fatale.