Iohannis vrea să întoarcă la Parlament legea dării în plată
Președintele Klaus Iohannis intenționează să întoarcă la Parlament legea privind darea în plată, scrie Profit.ro. De asemenea, șeful statului va sugera Legislativului să introducă o limită de cel mult 250.000 de euro, au declarat pentru Profit.ro surse politice.
Camera Deputaților a adoptat, în urmă cu trei săptămâni, proiectul de lege privind darea în plată. Apoi, actul a fost trimis spre promulgare președintelui Klaus Iohannis.
Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a anunțat, recent, că banca centrală va solicita președintelui să nu promulge legea și să o retrimită la Parlament. Olteanu crede că legea ar trebui să se aplice pe bază voluntară și să nu fie obligatorie pentru bănci.
Conform Profit.ro, președintele are de gând să întoarcă legea în Parlament pentru reexaminare. Aceeași sursă spune că șeful statului va sugera Legislativului, neoficial, să introducă o limită de aplicare, respectiv pentru creditele cu ipotecă, în sumă de cel mult 250.000 de euro
Legea dării în plată prevede că debitorii cu credite ipotecare vor scăpa de datoriile la bănci, IFN și recuperatori, dacă lasă creditorului bunul imobiliar.