Klaus Iohannis a oferit medalii, purtând clop şi un cap de cerb
Preşedintele Klaus Iohannis a conferit, luni (9 noiembrie), Medalia "Meritul Cultural" unui număr de 26 de artişti populari, iar la finalul ceremoniei s-a pozat cu aceştia. El a purtat un clop, un cap de cerb de colindat şi alte articole populare.
Medalia "Meritul Cultural" a fost oferită la propunerea Ministerului Culturii. La ceremonie au participat 26 de artişti şi meşteşugari, din mai multe zone ale ţării, printre aceştia fiind interpreţi, membri ai unor ansambluri, creatori de măşti populare, încondeiatori de ouă, taragotişti, cojocari, vătafi de căluş, dansatori, constructori de instrumente muzicale populare, ţesători şi olari.
Preşedintele a schimbat câteva cuvinte cu fiecare dintre cei 26 de artişti şi meşteşugari cărora le-a oferit medalia. La finalul evenimentului, Klaus Iohannis i-a invitat pe medialiaţi să facă o poză de grup. Aceştia i-au oferit mai multe obiecte tradiţionale, printre care un clop, pe care preşedintele şi l-a pus în cap, dar şi ştergare, fulare, precum şi un cap de cerb pentru colindat. Preşedintele a luat aceste obiecte, le-a purtat râzând şi s-a pozat cu artiştii prezenţi.