Legea grațierii, vot final în Parlament. Ce înseamnă adoptarea ei
Contestat din nou în stradă, proiectul legii grațierii unor pedepse va fi supus azi votului final în Senat. Propunerea legislativă a fost trecută prin nenumărate filtre și modificări în comisiile de specialitate ale Parlamentului. Care este forma finală a legii care i-a nemulțumit pe români.
UPDATE: S-au răzgândit. Legea grațierii se întoarce în comisii
Senatorii n-au mai trecut la procesul de votare a legii grațierii, ci au trimis proiectul înapoi la comisiile de specialitate. Schimbarea de atitudine vine după ce președintele Liviu Dragnea și-a exprimat dezaprobarea pentru modificările la care a fost supus textul legii. Acesta dorește ca proiectul să fie votat în varianta prezentată de Guvern, adică fără amendamentele solicitate de magistrați și de solictatea civilă. În varianta Guvernului, urmează să fie grațiate pedepsele de la cinci ani în jos.
Comisia juridică a Senatului a avut ultimul cuvânt în stabilirea variantei care va fi supusă votului final în plenul Senatului. Azi, senatorii juriști vor adopta raportul final al proiectului legii grațierii, după care actul normativ va fi supus votului.
În prima şedinţă dedicată dezbaterii pe fond a proiectului legii graţierii, care a avut loc acum două săptămâni, Comisia juridică a Senatului a adoptat amendamentul propus de Parchetul General, Asociaţia Magistraţilor şi de Şerban Nicolae, care au cerut grațierea pedepselor cu închisoarea de până la trei ani inclusiv. În propunerea Guvernului, urmau să fie grațiate pedepsele de până la cinci ani.
În noua variantă a legii a fost adoptat și amendamentul senatorului PSD Șerban Nicolae, care a militat pentru reducerea cu trei ani a fiecărei pedepse privative de libertate de până la zece ani. Potrivit senatorului PSD, de această prevedere ar urma să beneficieze aproximativ 800 de deţinuţi.
Un alt amendament adoptat la proiectul de lege al graţierii a fost cel potrivit căruia femeilor însărcinate şi întreţinătorilor de copii de până în 14 ani li se înjumătăţesc pedepesele cu închisoarea. Totodată, senatorii jurişti au respins amendamentul lui Traian Băsescu, de graţiere şi a femeilor condamnate pentru corupţie.
„Se graţiază în parte, cu 1/2, pedepsele cu închisoare de la 6 la 10 ani, aplicate femeilor însărcinate şi persoanelor care au în întreţinere minori cu vârsta de până la 14 ani, precum şi copii încadraţi în grad de handicap accentuat sau grav, potrivit legii”, așa sună amendamentul senatorilor Tanczos Barna (UDMR), Liviu Brăiloiu (PSD) şi Daniel Fenechiu (PNL).
Proiectul legii grațierii, care va ajunge azi în plenul Senatului, conține o prevedere referitoare la pedepsele persoanelor cu vârsta de peste 70 de ani. Pedepesele acestor persoane se graţiază în întregime, iar ale celor de peste 60 de ani se înjumătăţesc.„Se graţiază în întregime pedepsele persoanelor cu vârsta peste 70 de ani”, se arată în amendamentul adoptat de senatorii jurişti.
„Se graţiază în parte cu 1/2 pedeapsa cu închisoarea între 6 şi 10 ani aplicate persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani”, se arată într-un amendament adoptat săptămâna trecută de senatorii jurişti.
O altă modificare adusă proiectului legii grațierii se referă la termenul pentru achitarea despăgubirilor în vederea grațierii, care a crescut la doi ani, de la un an. Refuzul achitării despăgubirilor conduce la revocarea clemenței. „Graţierea prevăzută la art. 1-2 este condiţionată de achitarea în termen de doi ani de la data aplicării actului de graţiere a obligaţiilor civile şi a a cheltuielilor judiciare la care persoana condamnată a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă”, se arată în noua formulă a textului.
Amendamentele formulate de fostul preşedinte al României Traian Băsescu au fost respinse de Comisia juridică a Senatului. Printre acestea se numără graţierea pedepselor de până în 6 ani de închisoare, graţierea femeilor condamnate pentru corupţie şi majorarea la trei ani a termenului în care cei graţiaţi trebuie să achite prejudiciul cauzat prin comiterea infracţiunii pentru care au fost condamnaţi.
Protest în ploaie în fața sediului Guvernului
În ciuda ploii, circa 700 de bucureșteni au protestat duminică în Piața Victoriei față de proiectul legii grațierii. Protestatarii au purtat insigne „rezist” şi pancarte pe care au scris „Vă jucaţi cu focul!”, „Vrem justiţie, nu corupţie”, „Nu aţi fost votaţi ca să graţiaţi”, „Fără penali în funcţii publice”, „Vrem dizolvarea Parlamentului. PSD, ALDE, PMP - desfiinţate” şi „Demisia”. În jurul orei 20.00, ei au plecat în marș spre Palatul Parlamentului, unde au cântat imnul național.