Liviu Dragnea a demisionat, dar membrii PSD nu au fost de acord
Liviu Dragnea şi-a depus demisia din funcţia de preşedinte executiv al PSD, dar membrii de partid nu au fost de acord. Decizia liderului PSD vine după ce magistrații l-au condamnat la un an închisoare cu suspendare pe Liviu Dragnea, în dosarul Referendum de suspendare a președintelui Traian Băsescu.
Membrii PSD veniţi luni (18 mai) la sediul partidului au fost anunţaţi că nu va mai avea loc şedinţa Biroului Permanent Naţional, aşa cum era programat şi unde Liviu Dragnea urma să îşi depună mandatul de preşedinte executiv.
O decizie în privinţa fostului ministru al dezvoltării și Administrației va fi luată miercuri (20 mai), în Comitetul Executiv.
”Am avut o discuţie cu colegii mei din Biroul Permanent Naţional şi absolut toţi nu au fost de acord cu demisia lui Dragnea şi, atunci, mergem miercuri şi ne întâlnim în forum mai mare, în Comitetul Executiv Naţional. Situaţia este extrem de importantă, suntem sancţionaţi tot PSD-ul că l-am suspendat pentru Băsescu şi pentru Referendumul din 2012. Dragnea şi-a prezentat demisia şi toţi am spus că am fost PSD cu PNL care l-am suspendat pe Băsescu, nu l-a suspendat Dragnea singur pe Băsescu”, a spus Victor Ponta, citat de Medifax.
Înaintea discuţiei de luni, Liviu Dragnea a reiterat că nu renunţă la ideea de a-şi depune mandatul de preşedinte executiv al PSD, fiind o problemă de demnitate, chiar dacă mai mulţi colegi de partid au insistat să rămână în funcţie.
Liviu Dragnea a anunţat, vineri, că a demisionat din postul de ministru al dezvoltării regionale şi administraţiei publice, iar azi, în şedinţa Biroului Permanent al PSD, îşi va depune mandatul de preşedinte executiv al partidului, ca urmare a deciziei instanţei de a-l condamna în dosarul ”Referendumul”.