Liviu Dragnea nu îl vrea pe Mihai Răzvan Ungureanu în fruntea SIE
Coordonatorul politic al al PSD Liviu Dragnea a declarat că social-democraţii nu îl pot vota pe Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea SIE (Serviciul de Informaţii Externe n.r). Luni (29 iunie), Dragnea a spus înaintea şedinţei conducerii PSD că un vot în favorea lui Mihai Răzvan Ungureanu ar fi extreme de greu de motivat.
Luni (29 iunie) va avea loc o şedinţă a Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, urmând să fie stabilind calendarul votării noului director al SIE. Preşedintele Klaus Iohannis l-a propus pe Mihai Răzvan Ungureanu, însă Liviu Dragnea a explicat că nu este posibil pentru PSD să îi acorde un vor favorabil, conform hotnews.ro.
“Nu îi putem da votul lui Mihai Răzvan Ungureanu, ar fi foarte greu pentru un pesedist să motiveze acest lucru”, a explicat Liviu Dragnea.
Mihai Răzvan Ungureanu urmează să fie audiat în Comisia comună, după care urmează să fie votat în plenul reunite. Avizul comisiei este doar unul consultativ.