Locatarii de la Palatul Victoriei, «îngropați» în dosare penale

Ultima actualizare:

    Victor Ponta a fost învestit  în funcția de prim-ministru  al României în mai 2012,  în urma căderii Guvernului  Ungureanu prin moțiunea  de cenzură a Uniunii  Social-LiberaleFoto: AFP
Victor Ponta a fost învestit în funcția de prim-ministru al României în mai 2012, în urma căderii Guvernului Ungureanu prin moțiunea de cenzură a Uniunii Social-LiberaleFoto: AFP

Punerea sub urmărire penală a premierului României nu este nici pe departe un „şoc” sau o noutate pentru „locatarii” Palatului Victoria. Victor Ponta a împlinit trei ani de când este în fruntea Guvernului, dar a fost nevoit să renunţe la mai mulţi miniştri, cercetaţi penal. Trei foşti membri în Guvernele Ponta au fost condamnaţi deja, iar alţi şapte sunt cercetaţi penal pentru mită, fapte de corupţie şi alegeri frauduloase.

Liviu Dragnea, 52 de ani, fost vicepremier şi ministru al dezvoltării regionale şi administraţiei publice, din 21 decembrie 2012, în Guvernele Ponta 2, 3 şi 4. A demisionat la 15 mai 2015, când a fost condamnat la un an cu suspendare, alături de alte 74 de persoane, pentru fraudarea Referendumului organizat în 2012 de demitere a preşedintelui Traian Băsescu. Şi-a dat imediat demisia de la Ministerul Dezvoltării.

Relu Fenechiu, 49 de ani, fost ministru al transporturilor, în perioada 21 decembrie 2012 -12 iulie 2013, în Guvernul Ponta 2. A fost condamnat pe 12 iulie 2013 la cinci ani cu executare , în Dosarul ”Transformatorul”, pentru 46 de fapte de corupţie.

Corneliu Dobriţoiu,  55 de ani, fost ministru al apărării, în perioada 7 mai -21 decembrie 2012. A fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, în legătură cu achiziţionarea în condiţii ilegale a unei locuinţe de serviciu la preţ subvenţionat.

Darius Vâlcov, 38 de ani, fost ministru de finanţe, din 17 decembrie 2014, până în martie 2015. Este urmărit penal pentru trafic de influenţă şi se află în arest din 2 aprilie, acuzat de DNA că ar fi primit aproximativ două milioane de euro de la Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion. Darius Vâlcov a recunoscut faptele de care este acuzat. O parte din banii obţinuţi din şpagă au fost folosiţi la achiziţionarea a peste 100 de tablouri.

Cristian David, 47 de ani, fost ministru pentru românii de pretutindeni, din 21 decembrie 2012, până în 26 februarie 2014. Este urmărit penal pentru luare de mită, abuz în serviciu, uz de fals şi fals în declaraţii. A fost arestat preventiv între 22 ianuarie şi 20 martie 2015, după care a fost plasat în arest la domiciliu. Imediat ce a ieşit din arest, Cristian David s-a botezat într-o biserică penticostală.

Dan Nica,  54 de ani, fost ministru al comunicaţiilor, este cercetat în Dosarul Microsoft, în care sunt suspectaţi alţi nouă miniştri, pentru presupuse fapte de corupţie, privind mai multe contracte de licenţe Microsoft pentru şcoli, în valoare de sute de milioane de euro. Cererea de ridicare a imunităţii se află la Bruxelles, unde Dan Nica este europarlamentar.

Ovidiu Silaghi, 52 de ani, fost ministru al transporturilor, în anul 2012, este anchetat în anul 2013 pentru trafic de influenţă în formă continuată şi pentru că ar fi primit mită 200.000 de euro de la omul de afaceri Nelu ­Iordache.

Alţi trei foşti membri în guvernul condus de Victor Ponta sunt cercetaţi de procurorii anticorupţie, însă parlamentarii nu au avizat ridicarea imunităţii acestora.Varujan Vosganian, 56 de ani, fost ministru al economiei, între 21 decembrie 2012 şi 7 octombrie 2013. Este anchetat în Dosarul ”Gaze ieftine”. Este primul care a apelat la mătănii, ulei sfinţit şi rugăciuni pentru a scăpa de cătuşe. Colegii lui senatori au votat împotriva ridicării imunităţii.

Dan Şova, 42 de ani, fost ministru al transporturilor, este anchetat în Dosarul Turceni-Rovinari. Cercetările preliminare ale DNA arată că fostul ministru a încasat sute de mii de euro pentru înţelegeri prin care statul a fost prejudiciat cu peste 16 milioane de euro. Dosarul a pornit de la mai multe sesizări ale ANAF în care era pomenit şi numele lui Victor Ponta. Senatul a respins de două ori cererea DNA de arestare. Înainte de votul colegilor, senatorul a fost uns cu mir, pentru a nu fi încătuşat.

Daniel Chiţoiu, 47 de ani, fost ministru de finanţe în perioada 7 mai 2012 -6 februarie 2014, este anchetat în Dosarul ASF, dar Camera Deputaţilor a respins cercetarea.

300 de protestatari  au cerut ieri demisia  lui Victor Ponta
300 de protestatari au cerut ieri demisia lui Victor Ponta

Glume pe seama aleşilor. «Donez dubă pe ruta Parlament – puşcăria Rahova»

Românul e pus mereu pe şotii şi nu ratează nici o ocazie să facă haz de necaz. Chiar şi atunci când e mai mult de plâns decât de râs! După ce au dezvoltat adevărate afaceri vânzând pe Internet mirul anti-cătuşe al senatorului Şova, românii inventivi s-au apucat să doneze dube speciale pentru politicieni. Acestea sunt rodate pe drumul Parlament – DNA – Penitenciarul Rahova, în urma arestărilor din ultima perioadă.

“Dubiţa are gratii şi merge perfect pe pilot automat, a învăţat deja drumul. Vine din oficiu şi cu gogoşi şi castraveţi în cazul în care jurnaliştii aşteaptă declaraţii de la cei transportaţi”, spune Mircea într-un anunţat postat pe siteul olx.ro. Bărbatul a ţinut să precizeze că duba este “tunată” şi cu un aparat Xerox performant, special pentru Victor Ponta, cu referire la acuzaţiile de plagiat care i s-au adus premierului. Dubiţa costă o nimica toată: 3.000 de lei, negociabil.

Soarta lui Victor Ponta va fi decisă

Va fi zi grea, astăzi, pentru Victor Ponta. PSD a convocat Comitetul Executiv, pentru a discuta situaţia premierului după ce acesta a fost audiat vineri la DNA, pentru presupuse acte de corupție în dosarul Dan Șova.


    300 de protestatari  au cerut ieri demisia  lui Victor Ponta
300 de protestatari au cerut ieri demisia lui Victor Ponta

Tot azi, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor se va reuni pentru a decide dacă îi ridică imunitatea în urma solicitării procurorilor anticorupție, informează Mediafax. Și ieri a fost o zi plină. Victor Ponta s-a întâlnit cu liderii coaliției de guvernare. La final, premierul a anunţat că nu demisionează şi că nu intenţionează să se lupte cu Justiţia, dar că va contesta ordonanţa procurorului şi îşi va pleda nevinovăţia, marți sau miercuri.

Președintele Klaus Iohannis i-a cerut demisia, imediat după ieșirea premierului de la DNA.  Premierul este acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni), complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălarea de bani.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
sardinia, italia   freepik jpg
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
TOP 10 destinații din Europa în 2016 jpeg
klaus iohannis pe tron jpg
Kate Middleton Foto Profimedia (13) jpg
patriarhul daniel bor biserica ortodoxa romana
image
actualitate.net
image
actualitate.net