Mai mulţi bani pentru «Prima casă», dar condiţii mai dure

Ultima actualizare:

Dacă vrei să-ţi cumperi o locuinţă prin programul “Prima casă” ar trebui să fii la curent cu ultimele noutăţi. Ieri, Guvernul a suplimentat plafonul de garanţii cu 500 de milioane de lei, însă, pe de altă parte, băncile nu vor mai putea accepta solicitări de credite dacă sumele cerute de clienţi depăşesc plafonul alocat.

Veste bună pentru toţi cei care doresc să cumpere anul acesta o locuinţă prin programul „Prima casă”! Deoarece fondurile iniţiale pentru 2016 au fost aproape epuizate, iar cererea pentru credite este în continuare foarte mare, Guvernul a alocat plafonului de garanţii, ieri, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice, o sumă suplimentară în valoare de 500 de milioane de lei. 

  • Băncile vor acorda credite de încă 1 miliard de lei. Pentru acest an, au fost alocate garanţii de 1,69 miliarde de lei. Şi, pentru că statul garantează jumătate din valoarea împrumuturilor, băncile au putut acorda credite cu o valoare dublă, adică de 3,38 miliarde de lei. Însă, în luna aprilie, mai multe instituţii financiare au cerut suplimentarea fondurilor, în condiţiile în care au epuizat sumele alocate şi aveau în aşteptare mii de cereri din partea clienţilor. Astfel, Ministerul Finanţelor Publice a propus suplimentarea plafonului. Lucru care s-a şi întâmplat: Guvernul mai scoate din „buzunare” încă 500 de milioane de lei. Practic, din acest moment, băncile vor mai putea acorda credite în valoare de încă 1 miliard de lei. Însă mai mulţi reprezentanţi bancari au declarat pentru economica.net că banii nu sunt de ajuns, această sumă nefiind suficientă pentru a acoperi toate cererile de credite. Potrivit specialiştilor, cei 500 de milioane de lei vor acoperi aproximativ 4.000 de dosare. 
  • Nu se mai primesc solicitări dacă sumele depăşesc plafonul. O altă noutate de care ar trebui să ţii cont dacă vrei un împrumut: Hotărârea de Guvern introduce noi prevederi în cadrul programului “Prima casă”, în scopul responsabilizării instituţiilor finanţatoare participante. Astfel, finanţatorii eligibili participanţi în cadrul programului nu pot prelua solicitări de acordare a unei finanţări garantate dacă acestea conduc la depăşirea plafonului alocat. În cazul în care prevederea nu se respectă, responsabilitatea cu privire la modalitatea de soluţionare a acestor situaţii revine în totalitate finanţatorului. Aceste precizări au fost introduse pentru a fi preîntâmpinate situaţii care să conducă la încurajarea clienţilor să semneze antecontracte de vânzare-cumpărare, fără a avea o certitudine în privinţa sursei de finanţare şi garantare.

Darea în plată creşte cererea pentru locuinţe prin programul guvernamental

În primele patru luni ale acestui an, cererea pentru creditele “Prima casă” a crescut puternic, pe fondul dezbaterii legii privind darea în plată.

 Astfel, de la începutul anului până la 1 mai, au fost acordate 13.100 de garanţii în valoare de 1,2 miliarde de lei, sumă care corespunde unor credite de 2,4 miliarde lei. În perioada similară a anului trecut, au fost acordate garanţii de circa 668 milioane de lei, deci aproape jumătate din volumul realizat în 2016. Programul “Prima casă”, lansat în 2009, în plină criză economică şi financiară, s-a bucurat de popularitate printre români. Până la 1 mai 2016, peste 178.000 de locuinţe au fost cumpărate prin intermediul programului guvernamental, în valoare de aproape 30 de miliarde de lei, potrivit datelor oficiale. Rata de neplată în cadrul programului este de 0,34% din total credite acordate.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net