Mai pot transmite vaccinaţii boala? Ce spun experții

Ultima actualizare:

Ni se spune că, prin vaccinarea împotriva COVID-19, „se reduce riscul de infectare, de spitalizare, de deces, dar şi de transmitere a virusului”. Cu cât se reduce acest din urmă risc? În ce măsură mai pot transmite vaccinaţii boala? Experţii mondiali au încercat să răspundă la această întrebare arzătoare, efectuând mai multe studii ample.

În primul rând haideți să înțelegem ce înseamnă „imunitatea” pe care ne-o oferă vaccinul. Medicii ne-au explicat de la bun început că serurile, oricare dintre ele, nu previn infectarea, ci doar ajută organismul să lupte cu virusul, odată contactat. Mai exact, putem inhala virusul, dar acesta nu mai provoacă daune în organism și nu mai apar simptome neplăcute pentru că sistemul imunitar știe să-l învingă. Asta a fost de la bun început menirea vaccinului. „Imunitatea, în termeni tehnici, nu reprezintă faptul că tu ești imun în fața infecției, ci că răspunsul imunitar este pertinent pentru a lupta cu boala, că nu vom mai avea cazuri severe”, a explicat Ștefan Dascălu, imunolog și cercetător la Universitatea Oxford. 

Mergem acum mai departe și ne întrebăm dacă vaccinații mai reprezintă un pericol pentru cei din jur. Mai multe studii citate de revista „New Scientist” demonstrează că persoanele cu schemă completă de vaccinare sunt mai puțin susceptibile să infecteze alte persoane.

O cercetare recentă efectuată în Țările de Jos arată că persoanele infectate cu tulpina Delta aveau o probabilitate cu 63% mai mică de a transmite virusul, comparativ cu persoanele nevaccinate.

Riscul de transmitere e redus cu 63% 

Iar cei vaccinați și infectați cu varianta Alpha au cu 73% mai puține șanse să infecteze persoane nevaccinate. Dacă mai punem la socoteală faptul că persoana vaccinată de la bun început se contaminează mai greu, „efectul global al vaccinurilor asupra reducerii transmiterii este chiar mai mare de 63%, ajungând undeva la peste 80%”, a explicat Brechje de Gier, epidemiologul care a condus studiul din Țările de Jos, conform Hotnews

Au fost și alte studii care au produs oarecare îngrijoare și au dat apă la moară antivacciniștilor. În vară, un raport al Centrului pentru Prevenirea și Controlul Maladiilor din America arăta că persoanele vaccinate și infectate au aceeași încărcătură virală ca persoanele nevaccinate, iar un alt studiu făcut în Singapore arăta o încărcătură virală similară, dar o durată de deversare virală redusă în cazul vaccinaților. „La contactul cu virusul, sistemul imunitar al celui vaccinat poate fi suficient de bun pentru a bloca infecția cu totul. Sau, dacă nu, manifestarea bolii va fi mult mai ușoară și, totodată, fereastra de infecțiozitate (adică timpul în care individul infectat e și infecțios) e mai mică”, mai spunea în primăvară Ștefan Dascălu. Concret, dacă o persoană nevaccinată și infectată e contagioasă timp de 2-3 săptămâni, una vaccinată poate fi contagioasă doar câteva zile sau chiar ore. 

Peste 6 milioane de români au schema completă

Frica de boală, dar și restricțiile i-au convins pe români să meargă masiv la vaccinare. Au reînceput să apară cozi la centrele de imunizare, numai marți prezentându-se pentru prima doză 111.000 de persoane. La finalul zilei de 27 octombrie, 6.621.326 de români aveau cel puțin o doză, din care 6.041.920 sunt cu schema de vaccinare completă. 759.661 de persoane și-au făcut și doza 3.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
brad de craciun jpeg
alimentatie sanatoasa jpeg
Calendar 5 decembrie: 2017   Regele Mihai I, ultimul suveran al României, a murit în Elveția, la vârsta de 96 de ani jpeg
sardinia, italia   freepik jpg
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
bridge 7770337 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net