Ordonanța Militară 10. Măsuri mai blânde pentru persoanele de peste 65 de ani

Ultima actualizare:

    Marcel Vela anunță o nouă Ordonanță Militarăfoto: Facebook
Marcel Vela anunță o nouă Ordonanță Militarăfoto: Facebook

Ministrul Marcel Vela a anunțat luni, 27 aprilie Ordonanța Militară 10. Printre măsurile menționate se află și cele despre circulația persoanelor de peste 65 de ani. Mai precis, în Orodnanță se prevede că persoanele de peste 65 de ani pot circula în intervalul 7 - 11, 19 - 22, însă cu motive întemeiate.

”O veste bună pentru persoanele de peste 65 de ani - circulaţia este permisă în afara locuinţei în următoarele situaţii - indiferent de intervalul orar - în interes profesional, pentru asistenţă medicală ce nu poate fi amânată sau realizată de la distanţă, incusiv tratamente oncologice, dializă folosind mijloace de transport ale familiei sau sanitare, pentru lucrări agricole sau comercializarea produselor”, a anunţat ministrul.

De asemenea, în Ordonanaţă se prevede că persoanele de peste 65 de ani pot circula în intervalul  7 - 11, 19 - 22 în următoarele motive: achiziţionarea unor bunuri de bază, motve justificate - înjrjire minor sau vârstnici, în cazul unui deces al unui membru al familiei, activitate fizică, cu excluderea activităţilor colective, cât şi pentru animalele de companie.

Textul Ordonanței Militare 10

Schimbări pentru românii de peste 65 de ani
Schimbări pentru românii de peste 65 de ani

Ordonanța Militară 10, Art.1

(1) Circulaţia persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinţei/gospodăriei, este permisă numai în situaţiile prevăzute mai jos.

(2) Indiferent de intervalul orar, circulaţia persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinţei/gospodăriei, este permisă strict pentru următoarele motive: a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi, precum şi în condiţiile art.1 alin.(1), (2) şi (5) din Ordonanţa militară nr.8/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19; b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, inclusiv tratamentele oncologice planificate, dializă etc., folosind mijloacele de transport în comun, mijloacele proprii de deplasare sau ale familiei/susţinătorilor sau, după caz, mijloacele de transport sanitar special destinat; c) deplasarea pentru realizarea de activităţi agricole; d) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare.

(3) În intervalele orare 07.00-11.00 şi 19.00-22.00 circulaţia persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinţei/gospodăriei, este permisă strict pentru următoarele motive: a) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, inclusiv deplasarea în condiţiile art.1 alin.(3) şi (5) din Ordonanţa militară nr.8/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19; b) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea unui minor, asistenţa altor persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, ori în cazul decesului unui membru de familie; c) deplasări scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activităţi fizice colective), cât şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice.

(4) Pentru verificarea motivului deplasării în situaţiile prevăzute la alin. (2) şi (3), se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 4 din Ordonanţa militară nr. 3/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19.   (5) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.  

Ordonanța Militară 10, Art.2

(1) Operatorii economici care comercializează alimente şi produse de strictă necesitate şi care îşi desfăşoară activitatea în condiţiile dispuse prin ordonanţe militare în perioada stării de urgenţă îşi vor organiza programul de lucru pentru a facilita şi a asigura, cu prioritate, accesul persoanelor de peste 65 de ani în intervalele orare 07.00-11.00 şi 19.00-22.00. (2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.  

Ordonanța Militară 10, Art.3 

(1) Se prelungeşte măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Spania şi din Spania către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 28 aprilie 2020, până la data de 11 mai 2020, inclusiv.

(2) Se prelungeşte măsura suspendării zborurilor spre Austria, Belgia, Confederaţia Elveţiană, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Regatul Ţărilor de Jos, Turcia şi Iran şi din aceste ţări către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 13 zile, începând cu data de 2 mai 2020, până la data de 14 mai 2020, inclusiv.

(3) Se prelungeşte măsura suspendării zborurilor spre Italia şi din această ţară către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 12 zile, începând cu data de 3 mai 2020, până la data de 14 mai 2020, inclusiv.

(4) Se prelungeşte măsura suspendării zborurilor spre Franţa şi Germania şi din aceste ţări către România, pentru toate aeroporturile din

România, pentru o perioadă de 10 zile, începând cu data de 5 mai 2020, până la data de 14 mai 2020, inclusiv. 

5) Măsurile prevăzute la alin. (1) – (4) nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă şi corespondenţă, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgenţă, servicii tehnice, precum şi aterizărilor tehnice necomerciale.  

Ordonanța Militară 10, Art.4

(1) Pe durata stării de urgenţă, trimiterile poştale înregistrate pot fi predate destinatarilor de personalul C.N. Poşta Română S.A. prin introducerea în cutia poştală sau, în lipsa acesteia, prin afişare la adresa destinatarului, cu excepţia actelor de procedură.

(2) C.N. Poşta Română S.A. îi revine obligaţia stabilirii cadrului instituţional şi răspunderea pentru modul în care se desfăşoară activitatea prevăzută la alin.(1). 

(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.  

Ordonanța Militară 10, Art.5

La data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, îşi încetează aplicabilitatea: a) prevederile art. 2 şi art. 3 din Ordonanţa militară nr. 3/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 24 martie 2020; b) prevederile art. 1 şi art. 2 din Ordonanţa militară nr. 4/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 29 martie 2020.  

Ordonanța Militară 10, Art.6 

(1) Sunt abilitate să asigure aplicarea şi respectarea prevederilor prezentei ordonanţe militare: a) Poliţia Română, Jandarmeria Română şi poliţia locală, pentru măsurile prevăzute la art. 1; b) Poliţia Română, Jandarmeria Română, poliţia locală şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, pentru măsura prevăzută la art. 2; c) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, pentru măsura prevăzută la art. 3;

(2) Nerespectarea măsurilor prevăzute la art.1 – 3 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală, în conformitate cu prevederile art.27 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Personalul instituţiilor prevăzute la alin. (1) este împuternicit să constate contravenţii şi să aplice sancţiuni, în conformitate cu prevederile art. 29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999, cu modificările şi completările ulterioare.  

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
TOP 10 destinații din Europa în 2016 jpeg
klaus iohannis pe tron jpg
Kate Middleton Foto Profimedia (13) jpg
patriarhul daniel bor biserica ortodoxa romana
https   www cancan ro wp content uploads 2024 12 test 1200x686 webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net