Marian Vanghelie vrea în străinătate ca să se trateze de tuse
Fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, cercetat într-un dosar de luare de mită, a cerut luni magistraților Curții de Apel București să „îndulcească” măsura controlului judiciar dispus în urmă cu doi ani. Vanghelie a afirmat că suferă de un acces de tuse, generat de „refluxul alimentar”, pentru care nu a găsit leac decât în străinătate.
Marian Vanghelie e cercetat sub control judiciar încă din decembrie 2015, pentru luare de mită și favorizarea omului de afaceri Marin Dumitru. Procurorii l-au acuzat că a beneficiat de comisioane grase, în sumă de peste 30 de milioane de euro, pentru ca firmele afaceristului să beneficieze de contracte avantajoase cu Primăria Sectorului 5. Luni, fostul primar le-a cerut magistraților să schimbe condițiile controlului judiciar care, spune el, nu-i permit să iasă din țară pentru a se îngriji de sănătatea lui.
„Am de 15 ani probleme de sănătate. Vedeţi tusea asta? Este pe fond de stres un reflux alimentar. Am fost la mai mulţi specialişti din Italia de-a lungul timpului. După ce te duci un pic la arest, îţi dai seama că libertatea şi sănătatea este cea mai importantă. Greutăţile în viaţă ne aduc cu picioarele pe pământ. Oriunde aş merge să mă tratez, chiar şi în România, dar ştiu lucrurile din România”, a spus Vanghelie în fața Curții de Apel, conform digi24.ro.
Vanghelie consideră că măsura controlului judiciar dispusă în cazul său este exagerată.
„Ei încă demonstrează că sunt statul. Ştiţi, eu sunt un mare pericol public. Va rog să staţi la depărtare de mine că o să aveţi o mare problemă. De doi ani de zile sunt un mare pericol public. A trebuit să fac arest şi, dintr-o dată, noi românii am devenit un pericol public”, a afirmat Vanghelie înainte de proces.
Vestea proastă pentru el este că magistrații Curții de Apel Bucureşti au amânat judecarea contestaţiei sale până la 1 septembrie, pe motiv că avocatul acestuia este plecat în concediu. Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de procurorii DNA în iulie 2015, pentru nouă fapte de luare de mită şi abuz în serviciu şi şapte fapte de spălare de bani, care ar fi fost comise când era primar al Sectorului 5.