Mii de credincioşi au văzut pe ecrane uriaşe slujba de Sfânta Parascheva de la Iaşi

Ultima actualizare:

    Cei mai mulți dintre oamenii care au participat la slujba religioasă au respectat măsurile de distanțare și au purtat mască de protecție
Cei mai mulți dintre oamenii care au participat la slujba religioasă au respectat măsurile de distanțare și au purtat mască de protecție

În ziua prăznuirii Sfintei Parascheva, câteva mii de credincioşi au asistat la Sfânta Liturghie săvârşită la Catredala Mitropolitană şi peste cinci mii de pelerini au stat la rând pentru a se închina la raclă. La sfârşit, fiecare pelerin a primit câte o porţie de sarmale calde.

Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată, de la ora 9.30, pe un podium special amenajat pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în faţa Catedralei Mitropolitane. Pentru ca toţi cei veniţi în pelerinaj să poată asculta şi urmări ceremonialul religios, pe bulevard au fost amplasate câteva ecrane de mari dimensiuni. 

Accesul în zonă a fost permis oricărei persoane, indiferent de localitatea de domiciliu sau dacă e vaccinat sau nu. Singurele condiţii impuse au fost respectarea măsurilor de distanţare şi purtarea măştii de protecţie.


    Pentru a se păstra distanţa, unii au stat  pe scaune, alţii pe bulevard
Pentru a se păstra distanţa, unii au stat pe scaune, alţii pe bulevard

Organiza­torii au împărţit cu garduri zona din faţa scenei pe care s-a desfă­şurat slujba, iar câteva sute de scaune au fost puse pe bulevardul ­Ştefan cel Mare, ­păstrându-se distanţarea socială. Cine nu a avut loc, a stat pe bulevard şi a privit liturghia pe ecrane. 


    Slujba Sfintei Liturghii a început la 9.30
Slujba Sfintei Liturghii a început la 9.30

Cei mai mulţi dintre pelerini au purtat mască şi au păstrat o distanţă acceptabilă, însă au fost şi unii fără mască. Printre cei prezenţi s-a numărat şi senatoarea Diana Şoşoacă, dar şi George Simion, liderul AUR. Anul trecut, Şoşoacă a organizat un protest în mijlocul pelerinilor prezenţi la Iaşi, la slujba oficiată cu ocazia zilei de prăznuire a Sfintei Parascheva. 

După ceremonialul religios, pelerinii au primit câte o porţie de sarmale ­calde, din cele 12.000 ­pregăti­te anul acesta pentru masa care a devenit deja o tradiţie. Pe lângă bucătăresele de la Cantina de Ajutor Social Iaşi, au contribuit la pregătirea mâncării, aşa cum fac de şapte ani, şi 8 beneficiare ale centrelor de bătrâni din zona Bucium şi Copou.


    Ca în fiecare an, pelerinii au primit sarmale, după terminarea slujbeiFoto: Inquam Photos
Ca în fiecare an, pelerinii au primit sarmale, după terminarea slujbeiFoto: Inquam Photos

„Am început pregătirile de duminică, 10 octombrie, pentru că au trebuit puse toate la punct, varza, legumele. În acest an, am folosit 300 kg carne din porc şi vită. De sucit sarmalele, am început de marţi, 12 octombrie. Toate au fost împachetate în casero­le, într-un număr de 6, cu pâine şi tacâmuri, aşa cum ne impun ­condiţiile pandemice. Am făcut un număr mai mic de sarmale, pentru că şi numărul ­pelerinilor e mult mai scăzut”, a declarat Mariana Mitu, directoarea Cantinei de Ajutor Social Iaşi, potrivit bzi.ro. 

Pelerinajul de la Iaşi, la ­moaştele Sfintei ­Parascheva, a fost mai restrâns anul ­acesta, în condiţiile cri­zei sanitare. De vinerea trecută, de când moaştele au fost scoase din Catedrala Mitropolitană, ap­roape 60.000 de pelerini s-au închinat, scrie adevarul.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Harry serios, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net