VIDEO Militar găsit împuşcat în cap, la o unitate din Ghimbav
Un militar de la Batalionul 206 Artilerie Antiaeriană „General Mihail Lăcătuşu” de la Ghimbav, judeţul Braşov, a fost găsit împuşcat în cap duminică, la unitatea militară, la faţa locului ajungând un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Braşov, care a constatat decesul.
Bărbatul, în vârstă de 48 de ani, era maistru militar la Brigada 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa”, fiind angajat al batalionului din anul 2008 şi în Ministerului Apărării Naţionale din anul 1992. Reprezentanţii Ministerului Apărării spun că militarul nu avea misiuni în teatrele de operaţii, iar la ultimul control psihologic din luna iulie 2018 a fost declarat apt, scrie adevarul.ro.
Managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Braşov, Zsigmond David Levente, a declarat pentru News.ro că ambulanţa a fost solicitată la ora 10.00, printr-un apel la 112, la o unitate militară din Ghimbav.
“La faţa locului a fost trimis un echipaj cu medic, care a găsit un bărbat de aproximativ 50 de ani, ce avea o plagă împuşcată în zona capului, în partea occipitală stângă. Leziunile au fost incompatibile cu viaţa, fiind constatat decesul", a declarat managerul Serviciului de Ambulanţă Braşov, scrie adevarul.ro.
Poliţia Judeţeană Braşov a transmis că nu poate oferi informaţii despre acest caz, ancheta fiind preluată de Parchetul Militar. Primele informaţii arată că este vorba despre o sinucidere, militarul împuşcându-se cu arma din dotare.