Moaștele Sfântului Arhidiacon Ștefan vor fi aduse sâmbătă în Capitală
Românii au din nou motiv de bucurie. Vor putea aduce cinstire moaştelor Sfântului Apostol, Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan. Sfintele moaşte vor fi aduse în România sâmbăta aceasta, 22 octombrie, din Grecia, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.
Din anul 2008, a devenit o tradiţie ca, în fiecare an, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, să fie aduse în Capitală, spre bucuria credincioşilor, moaşte ale sfinţilor şi odoare sfinte, care se păstrează în lăcaşurile de cult ale Bisericilor Ortodoxe surori, scrie basilica.ro.
Anul acesta, credincioşii prezenţi pe Colina Bucuriei cu prilejul sărbătorii Ocrotitorului Bucureştilor, se vor putea închina şi moaştelor Sfântului Apostol, Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan. O delegaţie a Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de ÎPS Părinte Gabriel, Mitropolit de Noua Ionie şi Filadelfia, va aduce sâmbăta aceasta cinstitele odoare în România.
„Pentru prima dată de când avem sfintele moaște în Atena, moaștele Sfântului Arhidiacon Ștefan ies din țară. Acest lucru ne onorează, iar ierarhul nostru, Înaltpreasfințitul Părinte Gavriil, Mitropolit de Nea Ionia și Philadelphia, îi este recunoscător Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru invitația de a duce sfintele moaște la Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în aceste zile. Este o dovadă de dragoste și prietenie între cele două Biserici”, a declarat arhimandritul Ilias Karatzas – Mitropolia de Nea Ionia și Philadelphia (Grecia), citat de basilica.ro.
Sursa: basilica.ro