Moţiunea simplă împotriva ministrului Muncii Violeta Alexandru, adoptată de Senat

Ultima actualizare:

    Ministrul Muncii Violeta Alexandru a descoperit multe nereguli după mandatele predecesorilor săi din PSD
Ministrul Muncii Violeta Alexandru a descoperit multe nereguli după mandatele predecesorilor săi din PSD

Moţiunea simplă împotriva ministrului Muncii Violeta Alexandru, intitulată ”Opriţi-o pe doamna în negru de la Ministerul Şomajului şi Prăbuşirii Sociale”, a fost adoptată marţi de Senat. Este a cincea moţiune împotria unui ministru al Cabinetului Orban adoptată în actuala sesiune legislativă.

 ”Stimată doamnă ministru Violeta Alexandru, Sunteţi ministrul cel mai respins de actualul Parlament! Aţi fost audiată de trei ori în Comisiile de muncă şi protecţie socială ale Parlamentului, reunite, de tot atâtea ori primind un vot de blam. Aţi fost votată în lipsă, ca, de altfel, întregul Guvern, în data de 14 martie, pentru simplul motiv că eraţi nominalizată în Guvernul anti-Covid”, arată PSD în moțiune conform news.ro. ”Trebuia să veniţi cu măsuri care să preîntâmpine degradarea socială şi a situaţiei materiale a celor loviţi de criză. Soluţia dumneavoastră s-a numit OUG 30 (…)  A fost atât de prost scrisă Ordonanţa 30, încât a fost nevoie să o modificaţi de şase ori. Ce argumente puteţi găsi ca în doar 60 de zile să modificaţi de atâtea ori un act normativ, pe care tot dumneavoastră l-aţi elaborat?”, acuză semnatarii moțiunii. Moțiunea a trecut așa cum era de așteptat deoarece PSD     și partidele satelit, Pro România și ALDE sunt majoritare în ambele camera ale Parlamentului. Au fost înregistrate 76 de voturi în favoarea moţiunii şi 28 împotrivă. Până acum,în actuala sesiune parlamentară, au fost adoptate patru moţiuni simple împotriva miniştrilor Finanţelor - Florin Cîţu, Agriculturii - Adrian Oros, Educaţiei - Monica Anisie şi Internelor - Marcel Vela. Potrivit Constituţiei, Camera Deputaţilor sau Senatul poate adopta o moţiune simplă prin care să-şi exprime poziţia cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări.

Citiți și

Ministrul Muncii, aviz negativ prin neprezentare. Violeta Alexandru acuză PSD

Liftiera a câștigat războiul cu ministrul Muncii, Violeta Alexandru, și s-a întors la serviciu

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
brad de craciun jpeg
alimentatie sanatoasa jpeg
Calendar 5 decembrie: 2017   Regele Mihai I, ultimul suveran al României, a murit în Elveția, la vârsta de 96 de ani jpeg
sardinia, italia   freepik jpg
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
bridge 7770337 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net