El a făcut motorul de 15.000 € al lui Dani Oţil
Dani Oţil are două mari pasiuni: Mihaela Rădulescu şi motoarele. În urmă cu aproape o lună, Dani şi-a luat o „jucărie" nouă, o motocicletă creată special pentru el. Dan Roşu este omul care a muncit două luni şi jumătate la celebra bijuterie pe două roţi.
În Alba Iulia, toată lumea îl cunoaşte pe Dan Roşu. La prima vedere, bărbatul de 44 de ani pare un simplu mecanic, dar cum treci pragul atelierului său, descoperi că acesta este de fapt un artist, din mâinile căruia ies adevărate opere de artă pe două roţi. Chiar dacă acum îşi pune semnătura pe cele mai spectaculoase motoare realizate în România, în urmă cu 10 ani, nici nu se gândea că va ajunge aici.
Oţil a venit la Alba Iulia, în atelierul lui Dan Roşu, ca să supravegheze construcţia motocicletei sale
Construia balustrade din inox şi sticlă şi era mulţumit de câştigurile sale, dar criza financiară l-a forţat să se reorienteze. "Zece ani am făcut balustrade şi îmi mergea bine, dar a venit criza şi nu a mai mers aşa. Pentru că făceam enduro de 12 ani şi eram pasionat de motoare, am zis să încerc să le şi construiesc", a declarat acesta exclusiv pentru Click!
Prima motocicletă marca Dan Roşu s-a născut în urmă cu trei ani şi i-a adus acestuia 25.000 €, dublu faţă de cât investise.
"Acum trei ani am făcut primele mele motoare. Prima piesă o am şi acum, în colecţia mea, iar pe următoarea am vândut-o cu 25.000 €. Am muncit trei luni de zile, dar a meritat. Mi-am dublat investiţia", a mărturisit acesta. De acolo şi până la motocicleta lui Dani Oţil nu a mai fost decât un pas.
Acesta este primul chopper construit de Dan Roşu, pe care nu a vrut să-l vândă
"Dani a văzut ce iese din mâna mea şi şi-a dorit un motor făcut de mine. Am muncit două luni şi jumătate la el şi valorează cam 15.000 €. A durat atât pentru că eu îmi fac singur toate piesele, în atelierul meu, iar fiecare motocicletă este unicat, deci presupune multă muncă", a povestit acesta. Pentru că fiecare motor e personalizat după preferinţele clientului, Dani a făcut drumuri dese la Alba Iulia, unde s-a consultat cu Dan Roşu. Rezultatul final a fost prezentat pe 13 iunie, în direct la emisiunea sa, iar Oţil a rămas fără grai când şi-a văzut bijuteria pe două roţi.