A murit sfârtecată de râșnița de cafea. Imagini terifiante
Tragedie la Vaslui. O femeie a murit sfârtecată, iar o alta se află internată la spital. Asta după ce de râșnița de cafea a explodat.
Nenorocirea s-a produs aseară într-un magazin alimentar, aflat în curtea locuinței victimei. Aparatul, mai exact bolul din plastic plin cu boabe de cafea și cuțitul, i-au explodat chiar în față, astfel că vânzătoarea, Irina Hânci, 40 de ani, a fost spulberată.
Totul după ce femeia a încercat să alimenteze radioul cu două fire electrice. Acela a fost momentul în care râșnița, aflată în funcțiune, a explodat.
Mâinile i-au fost amputate, iar abdonmenul eviscerat. ”Explozia a fost atât de puternică, încât femeii i-au fost smulse, efectiv, părți din corp. Prezenta răni taiate grave la nivelul brațelor, toracelui și abdomenului, cu exteriorizare de intestine”, a declarat medicul Dan Ungureanu, din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui.
Doctorii de la Spitalul de Urgență Vaslui au făcut eforturi disperate ca să o salveze, însă, nu au reușit.
Doi copii au rămas orfani
Acum, au rămas orfani de mamă doi copii, de 5 ani, respectiv 15 ani, iar tatăl lor este nevoit să se întoarcă din străinătate, unde are un contract de muncă.
O clientă, de 57 de ani, care se afla la cumpărături este rănită.
”Cealaltă victimă este stabilă. Din cauza suflului puternic al exploziei, geamurile s-au spart și i-au provocat mai multe leziuni”, au mai spus medicii.
Pompierii au crezut că a explodat o butelie
Asurziți de zgomotul exploziei, vecinii au alertat autoritățile și acuză faptul că ambulanța a venit foarte târziu, pentru că operatorul le-a pus foarte multe întrebări la telefon.
Pompierii au precizat că explozia nu a fost urmată de incendiu, iar polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili de ce aparatul de cafea a sărit în aer.
”Este primul caz de acest gen cu care ne confruntăm. Inițial, ni s-a spus că a explodat o butelie. Râșnița a fost distrusă în partea de sus, dar partea de jos este intactă. Sigur a avut probleme tehnice”, a declarat, pentru Click!, Petru Ieftene, purtător de cuvânt la ISU Vaslui.