Ne topim! Încă două zile de caniculă
Vom respira aer fierbinte și în următoarele zile. Meteorologii ne avertizează că și miercuri, 22 iunie, temperaturile vor urca până spre 37 de grade. Totodată, în zonele de deal și de munte vor fi ploi torențiale, în averse, rafale de vânt, grindină și fenomene electrice.
Vara a venit mai devreme și în forță. Valul de aer fierbinte din Deșertul Sahara afectează tot sudul continentului, iar la noi a adus temperaturi uriașe, mult mai mari decât ar fi normal în luna iunie.
Meteorologii ANM ne informează că în Muntenia, Dobrogea continentală, în cea mai mare parte a Moldovei, dar local şi în Oltenia şi Transilvania va fi caniculă, cu temperaturi maxime cuprinse între 35 şi 37 de grade. Nopțile vor fi tropicale, adică nu vor scădea sub 20 de grade.
În zonele de deal şi de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, mai ales în cursul după-amiezelor şi al serilor. Vor fi averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină.
Prognoza pentru următoarele zece zile arată că temperaturile vor coborâ ușor doar la sfârșitul lunii iunie.