Ofiţerii de pe nava spion rusească scufundată de o ambarcaţiune cu oi din România erau beţi
Oile românești au scufundat o navă rusească de spionaj! Această știre a făcut deliciul internauților. Iată și primele date din ancheta autorităților din Rusia: comandanții navei Liman erau beți!
Noi detalii au apărut după scufundarea navei spion ruseşti Liman în apropierea strâmtorii Bosfor. Ofiţerii de la bordul navei ruseşti, care s-a scufundat după ce s-a ciocnit cu un cargo cu oi din România, erau în stare de ebrietate, scrie site-ul ucrainean dumskaya.net, citat de adevarul.ro.
Potrivit unor surse ale portalulul ucrainean Dumskaya, de la Sevastopol, în timpul producerii accidentului, pe punte, se aflau doar doi marinari tineri şi fără experienţă. Din cauza ceţii foarte dense, apropierea cargobotului a fost observată prea târziu de un tânăr marinar, relatează portalul Dumskaya.net.
Acesta şi-a anunţat comandanţii, dar aceştia fiind beţi nu au reacţionat. După ciocnirea cu ambarcaţiunea cargo, apa a pătruns în camera motoarelor şi nava spion rusească a început să se scufunde. Accidentul naval s-a produs în data de 27 aprilie, în apropierea strâmtorii Bosfor. Cei 78 de militari ruseşti au fost salvaţi de membrii forţelor de ordine din Turcia. Cargoul în schimb, în care se aflau peste 8000 de oi, a fost uşor avariat şi a revenit în România, scrie adevarul.ro.
Autorităţile din Rusia au deschis o anchetă pentru a stabili toate circumstanţele. Investigaţia este făcută de o comisie specială a Ministerului Apărării şi FSB. Comandantul navei Liman, căpitanul de rangul III Kirill Beliaev, va fi judecat şi riscă închisoarea.