”Omul cu tricolorul” a fost internat la Spitalul Obregia după ce a amenințat că se aruncă de pe Casa Radio
Este persoanjul nelipsit de la protestele din Piața Universității. Toată lumea îl cunoaște ca ”omul cu tricolorul” pentru că el asta face: strigă lozinci și flutură cu putere un streag uriaș. Vineri a stat șapte ore pe casa Radio din capitală și a amenințat că se aruncă în gol.
Cezar Avrămuţă, cunoscut ca omul cu steag, a fost internat la Spitalul de Psihiatrie ”Alexandru Obregia”, după ce vineri a stat șapte ore pe Casa Radio, amenințând că se sinucide.
O ambulanţă şi un echipaj de poliţie au fost la fața locului. Abia după șapte ore de negocieri, Cezar Avrămuţă a acceptat să coboare, întrucât o rafală de vânt i-a luat steagul, scrie Mediafax. Era foarte agitat şi ameninţa că se va urca din nou pe Casa Radio şi se va arunca dacă nu-i va fi dat steagul. Până la urmă bărbatul a acceptat să urce în ambulanţă şi să-i fie făcute nişte analize minime.
Asistenta de pe ambulanţă a cerut sprijinul Poliţiei să îl ducă la spital ţinând cont de starea de agitaţie a acestuia. Avrămuţă a refuzat internarea, explicându-i-se că este în avantajul lui să fie evaluat medical. Bărbatul nu s-a mai opus și a fost dus la spital, fără a fi imobilizat.
”Putea să-şi facă rău lui sau celor din jur. De aceea, bărbatul este supus unei expertize a unei comisii de specilitate, formată din trei medici, care va stabili dacă suferă sau nu de tulburări psihice. Comisia stabileşte şi dacă bărbatul rămâne internat împotriva voinţei sale, prin procedura internării nevoluntare stabilită de lege pentru astfel de cazuri. Dacă o peroană se urcă pe o macara, pe o clădire şi-şi pune viaţa în pericol, este dus obligatoriu la comisia medicală care decide oportunitatea internării nevoluntare sau voluntare după caz”, a explicat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Spitalului Obregia, Rodica Năstase.