Panică la Constanţa: «Noroc că eram puţini în local!»
Duminică seară, la două zile după drama din clubul bucureştean “Colectiv”, Constan'a a trecut pe lângă o tragedie.
Pompierii au fost solicitaţi să intervină, în jurul orei 19.30, la un incendiu care izbucnise la panoul electric de la “Culture Pub”, local care funcţionează în interiorul Casei de Cultură Constanţa. Intervenţia pompierilor a început cu spargerea geamurilor, pentru a crea spaţiu de acces echipei de intervenţie, scrie adevarul.ro. Cei 20 de clienţi şi cei cinci angajaţi au fost evacuaţi la timp din incintă. Martorii spun că fumul a început să se simtă din sala stângă a localului. Muzica s-a oprit, mai multe lumini s-au stins, iar o chelneriţă a cerut un extinctor, încercând să stingă focul mocnit de la tabloul electric. Clienţii au părăsit clubul pe aceleaşi scări pe care veniseră. În îmbulzeala creată, o femeie şi-a pierdut pantofii, dar a preferat să iasă în siguranţă.
„Dacă eram mai mulţi, am fi avut probleme cu evacuarea, mai ales la urcarea scărilor. A fost îmbulzeală, dar fiind puţini, am reuşit să ieşim repede“, a povestit Bogdan Niţu, unul dintre clienţi. Lui Corado, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional Mihai Eminescu, nu-i venea să creadă că tragedia de la “Colectiv” se putea repeta. „Au încercat să stingă focul, dar flăcările erau tot mai mari, aşa că s-a ţipat să se iasă cât mai repede de-acolo“, a relatat băiatul. Doi dintre angajaţi au avut nevoie de îngrijiri, ca urmare a fumului inhalat. Echipajul unei ambulanţe SMURD le-a acordat primul-ajutor. “Culture Pub” a fost închis, iar pompierii şi poliţiştii vor verifica documentele şi condiţiile din local.