Părinţii lui Dănuţ rămân acum şi fără casă?

Ultima actualizare:

    Casa din chirpici s-a  fisurat după intervenţia  utilajelor de salvareFoto: Dorin Constanda
Casa din chirpici s-a fisurat după intervenţia utilajelor de salvareFoto: Dorin Constanda

Un necaz nu vine niciodată singur. E valabil şi în cazul familiei Pascu, din satul Balta Sărată, Teleorman, al cărei mezin a fost la un pas să-şi piardă viaţa în puţul din faţa casei. Nici bine nu s-a făcut copilul, că oamenii au primit o nouă lovitură: li s-a pus în vedere să părăsească odăiţa în care locuiau cu chirie.

Edilii din comuna teleormăneană Crângeni, de care aparţine satul Balta Sărată, vor să îndindă o mână de ajutor familiei lui Dănuţ, puştiul de 1 an şi 8 luni care a fost salvat miraculos după ce a zăcut mai bine de 11 ore într-o fântână.


    Ionela Pascu (20 de ani),  mama lui Dănuţ:
Ionela Pascu (20 de ani), mama lui Dănuţ:

Excavatoarele salvatorilor au întors pe dos ograda familiei şi au distrus gardul gospodăriei în încercarea lor de a-l scoate pe Dănuţ la suprafaţă.

Până şi pereţii casei bătrâneşti, din chirpici, au cedat sub greutatea utilajelor.

Primăria a îndreptat terenul şi urmează să repare şi gardul, dar mai multe nu prea se mai pot face. Asta pentru că proprietatea nu aparţine părinţilor lui Dănuţ, ci unei familii care locuieşte pe undeva prin zona Piteştiului.


    Vasile Pascu nu a scăpat  nici acum de problemeFoto: Dorin Constanda
Vasile Pascu nu a scăpat nici acum de problemeFoto: Dorin Constanda

Deranjaţi că scandalul de săptămâna trecută s-a nimerit taman în ograda lor, oamenii ar fi cerut familiei Pascu să îşi facă bagajele şi să plece unde or vedea cu ochii.

”Proprietarii i-au lăsat să stea în casă şi să le plătească utilităţile. Părinţii copilului s-au ţinut de treabă şi nu au fost probleme. Am înţeles că acum au sunat proprietarii şi le-a pus în vedere să plece. Au fost nemulţumiţi că i-a târât în scandal. Cică i-a făcut de râs”, au declarat, pentru Click!, surse din cadrul primăriei Crângeni.

Edilii localităţii intenţionează acum să cumpere o casă numai pentru familia lui Dănuţ. Fondurile vin din buzunarele proprii ale primarului şi viceprimarului, dar şi din donaţiile celor care vor să sară în ajutorul familiei Pascu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
448542067 7833042643424770 2443193394384490631 n jpg
image
image
image
image
image
image
Card bancar plată cu cardul FOTO Shutterstock jpg
cel mai scump burger guinness world records jpg
FPSE intrare credit photo ig buchareststudents forpalestine webp
image png
rezerve de aur jpg
image png
Dubai, din Emiratele Arabe Unite, votat în clasamentul celor mai sănătoase oraşe jpeg
Vladimir Putin si Kim Jong Un FOTO Profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net