Peste 1,5 milioane de români sărbătoresc duminică, 27 martie, Paștele!
Peste un milion și jumătate de români vor celebra duminică, 27 martie, Paștele. Dintre aceștia peste 925.000 sunt catolici de rit latin, iar circa 644.000 sunt protestanți. Creștinii ortodocși, cei greco-catolici, precum și cei care aparțin curentelor noi ale creștinismului, ca penticostalii sau baptiștii, vor celebra Sărbătoarea Învierii Domnului la o diferență de cinci săptămâni, pe 1 mai.
Practic, în acest an se repetă cea mai mare diferență de săptămâni – cinci – care se poate înregistra în calculul datei la care se marchează an de an celebrarea Sărbătorii Învierii Domnului. Mai pot exista alte două variante, o diferență de o săptămână între ele, fie celebrarea Paștelui la aceeași dată pentru toate comunitățile creștine, fie ele tradiționale ori nu. Așa cum va fi cazul, spre exemplu, la anul, pe 16 aprilie, când Paștele va fi celebrat la aceeași dată de peste 3,5 miliarde de creștini de pe mapamond.
Cum se calculează data la care sărbătorim Paștele?
Cum s-a ajuns în această situație? Simplu: datorită modului de calcul al datei Paștelui. Trebuie spus că la începutul Bisericii creștine, pentru câteva sute de ani, Paștele a fost celebrat la date diferite de diversele comunități creștine din Orient, din nordul Africii sau din Europa. Paștele creștinilor putea cădea inclusiv în zilele lucrătoare. Abia după primul Conciliul ecumenic, cel de la Niceea, din 325, regula de bază arăta că data Paştelui este stabilită în prima duminică ce cade după prima noapte cu lună plină de după echinocţiul de primăvară (astăzi marcat la 21 martie). Data sărbătorii este așadar influențată de două fenomene naturale: cel legat de mișcarea aparentă a Soarelui pe bolta cerească, iar celălalt de mișcarea de rotație a Lunii în jurul Pământului. Iată de ce Sărbătoarea Paștelui nu poate cădea mai devreme de 22 martie și nici mai târziu de 8 mai, ținând cont de toate regulile și confesiunile creștine!
Există însă și o a două regulă, la fel de importantă: dacă data marcării Sărbătorii Învierii, calculată după prima regulă, cade la aceeaşi dată cu Paştele evreiesc, atunci data celebrării Paștelui creştin se amână cu o săptămână. Data Învierii Domnului a fost și este condiționată și de raportarea la calendarul iulian, elaborat cu mii de ani în urmă în timpul lui Iulius Caesar, înlocuit însă în 1582, în Occident de cel gregorian, din cauza faptului că s-a constatat că calendarul iulian rămânea annual ăn urmă cu peste 11 minute față de timpul solar. Bisericile Ortodoxe nu s-au grăbit însă să treacă la calendarul gregorian. Biserica Ortodoxă Română a făcut-o abia în 1924, deși statul roman făcuse același lucru cu cinci ani mai devreme, imediat după încheierea Primului Război Mondial. Chiar și așa, Bisericile Ortodoxe din Ierusalim, Rusia, Serbia și cea de pe Muntele Athos au refuzat până azi schimbarea calendarului. Fapt e că între 1924 și 1927 Bisericile Ortodoxe au celebrat Paștele diferit, după calendare diferite.
În acel an însă Bisericile Ortodoxe care trecuseră la noul calendar au decis că marcarea Sărbătorii Paștelui la altă dată decât cea a bisericilor-surori este dăunătoare unității Bisericii Ortodoxe și au hotărât prin consens că cea mai mare sărbătoare a creștinătății și celelalte sărbători cu data schimbătoare (precum Înălțarea Domnului și Rusaliile - Coborârea Duhului Sfânt) să fie marcate la aceea dată cu celelalte Biserici Ortodoxe, pe stil vechi. Astfel, s-a ajuns la situația în care o parte a creștinătății celebrează toate sărbătorile, atât pe cele cu dată fixa cât și celelalte, pe stil nou - gregorian (cazul Bisericii Catolice - Romane și a Bisericilor Protestante), o a doua care celebrează toate sărbătorile pe stil vechi (vezi Bisericile din Rusia, Biserica Sârbă, Patriarhia Ierusalimului și Mânăstirile de la Muntele Athos) și o a treia parte (din care face parte și Biserica Ortodoxă Română) care ține toate sărbătorile cu dată fixa pe stil nou și toate sărbătorile cu dată schimbătoare pe stil vechi. Din această cauză, ortodocșii românii celebrează Crăciunul și Anu Nou împreună cu Roma și restul lumii, dar nu și Paștele!
Greco-catolicii români sărbătoresc Paștele împreună cu ortodocșii
O altă specificitate a celebrării datei pascale în România se referă la Biserica Greco-Catolică, catolicii de rit bizantin cerând și primind dispensa de a celebra după ritul vechi. De asemenea, același calendar e cel care orientează și Bisericile neoprotestante, ca cea Penticostală, Baptistă sau Creștin-Evanghelică.
De remarcat că Papa Ioan Paul al II-lea a propus la începutul celui de-al treilea mileniu de creștinism ca Sărbătoarea Învierii Domnului să fie marcată de întreaga creștinătate la aceeași dată, anual, în cursul lunii aprilie, dar propunerea sa nu a găsit ecoul necesar materializării sale. În fapt, catolicii au propus acest lucru încă din 1965, prin vocea episcopilor reuniți în Conciliul Vatican II, respectiv ca Paștele să fie marcat în a doua duminică a lunii aprilie. Fără nici un success însă.
Ceea ce e însă comun tuturor Bisericilor creștine în celebrarea Paștelui e desigur evenimentul istoric în jurul căruia s-a construit sărbătoarea, jertfa unicului Dumnezeu devenit om, Isus Cristos, pentru mântuirea oamenilor din toate timpurile. De asemenea, iudeu de origine, Isus Cristos, a înglobat și depășit sărbătoarea pascală marcată în epocă de conaționalii săi. Acesta e motivul pentru care de pe masa creștinului nu lipsește mielul sau iedul. Acestora li s-au alăturat pe parcurs ouăle vopsite, dulciurile de sezon, cum ar fi pasca, oul de ciocolată, cozonacul sau turta dulce. Bucuria mesei în comun a întregii familii și prezența la Biserică în ziua de Paști sunt alte două condiții din celebrarea ca la carte a Sărbătorii Pascale. În noaptea de Înviere catolicii merg să ia lumină din biserici și, ca și ortodocșii, cântă cunoscutul imn ”Cristos a înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând”!
