A plecat spre Braşov şi de atunci nu l-a mai văzut nimeni
Un tânăr de 19 ani a dispărut, săptămâna trecută, iar familia îl caută cu disperare. Este vorba despre Rizea Alexandru Eusebiu, în vârstă de 19 ani, care a fost văzut utima dată joi dimineața, în jurul orei 11.00, la Cora Lujerului, de către o colegă de muncă.
Încă de miercuri tânărul a fost la bancă și a scos 700 de lei din cont. Apoi, s-a dus la muncă, unde i-a propus colegei sale, de care se îndrăgostise, să-l însoțească două zile la Brașov. Ar fi vrut să viziteze orașul vechi și Tâmpa. Pentru că avea prieten, colega sa de muncă l-a refuzat. Joi, după ce a plecat din Lujerului s-ar fi dus direct la gară, unde a cumpărat bilet pentru trenul de 12.15 până la Brașov.
De atunci nimeni nu mai știe nimic de el. Nu are pagină de Facebook, iar telefonul îi este închis de joi, de la orele prânzului. Mama și tatăl lui Alexandru au venit la Brașov, au stat de vorbă cu poliția și chiar l-au căutat pe Tâmpa și pe străzile Brașovului. În ziua dispariției purta blugi, un tricou negru inscripționat cu numele mai multor formaţii de rock și avea o geantă neagră.