PNL şi PSD stabilesc dacă merg împreună la guvernare. Zi decisivă

Ultima actualizare:

    Cel mai probabil vom avea o coaliție de guvernare formată din PNL, PSD, UDMR și minorități
Cel mai probabil vom avea o coaliție de guvernare formată din PNL, PSD, UDMR și minorități

PNL şi PSD stabilesc dacă merg împreună la guvernare și se reunesc luni în ședințe pentru a pune la punct ultimele detalii. Social-democrații au avut o întâlnire la ora 11.00, iar liberalii se vor întruni diseară, la ora 19.00.

Conducerile PNL şi PSD se reunesc, luni, pentru a stabili dacă vor forma o majoritate în Parlament şi se vor alia într-o formulă de guvernare. În ambele partide au avut loc discuţii, pe parcursul weekendului, iar social-democraţii au lucrat la un program de guvernare care să fie acceptat de liberali şi inclus într-un program comun, scrie news.ro.

PNL PSD stabilesc în noua coaliție de guvernare? Negocierile continuă

Şedinţa BPN va avea loc de la ora 19.00, la sediul central al PNL şi se aşteaptă să fie una tensionată, pe fondul nemulţumirilor din partid privind o înţelegere cu PSD. 

Tensiuni în PNL. Nu toți liberalii acceptă alianța cu PSD. 

Alexandru Muraru, liderul PNL Iaşi, preşedintele PNL Bucureşti, Ciprian Ciucu şi deputatul Cristian Băcanu sunt vocile care au anunţat că doresc refacerea coaliţiei cu USR şi UDMR. Cu toate acestea, curentul majoritar, în partid, ar fi în favoarea unei majorităţi confortabile în Parlament cu cei de la PSD. 

Surse din cadrul PNL au precizat însă că există un puternic curent de opinie în partid pentru o guvernare alături de PSD, cu Nicolae Ciucă premier, iar Florin Cîţu preşedintele Senatului. Aceleași surse au precizat că mai mulţi lideri PNL au avertizat asupra pericolului scindării formaţiunii dacă Florin Cîţu ar rămâne fără nicio funcţie publică, ci doar cu cea de şef al partidului.

”Nu există încă o decizie. Nu vom risca ruperea partidului, nici măcar dacă preşedintele Iohannis ne-ar împinge. Dacă partidul spune ”nu” unei alianţe cu PSD, mai bine mergem în opoziţie”, a precizat unul din liderii partidului. Potrivit acestuia, nici Florin Cîţu, nici Klaus Iohannis nu pot împinge PNL spre o alianţă cu PSD, acest lucru putându-se întâmpla doar la presiunea primarilor, a preşedinţilor de CJ şi a liderilor de organizaţii judeţene ”de a nu scoate partidul de la guvernare. ”Aritmetica bate influenţa”, a precizat unul dintre liderii PNL pentru News.ro.

Marcel Ciolacu: „Certificatul verde este o necesitate”

Social-democraţii au pregătit priorităţile pe care vor să le pună în aplicare imediat după ce ajung la guvernare, într-o formulă cu cei de la PNL, printre acestea aflându-se creșterea salariilor, a alocațiilor și a pensiilor. 

Liderii PSD au lucrat, pe parcursul week-endului, la principalele proiecte care vor fi susţinute de un guvern PSD-PNL, respectiv priorităţile pentru ieşirea din criza sanitară. Liderul PSD Marcel Ciolacu şi-a nuanţat deja decizia privind introducerea certificatului verde, proiect al PNL respins de cei de la PSD în Senat.  "Cred că certificatul verde, în contextul european, e o prioritate şi pentru români. (...) Cred că vom ajunge la o concluzie aşteptată şi previzibilă pentru români. Cred că certificatul verde este o necesitate", a spus liderul social-democrat, vineri, după ce Alexandru Rafila şi Streinu Cercel au avut o întâlnire la Palatul Victoria, pe acest subiect. 

Consiliul Național al PSD a votat, luni, în unanimitate, să demareze negocierile pentru formarea unui guvern cu PNL-UDMR şi minorităţi, scrie HotNews. Social-democraţii au o serie de condiții-măsuri pe care vor să le introducă în viitorul program de guvernare. 

Lista condițiilor PSD pentru a intra în coaliția de guvernare

  • creșterea numărului de ministere în Guvern de la 18 câte sunt în prezent la 20
  • 10 ministere pentru PSD printre care Finanțe, Sănătate, Muncă, secretariatul general al Guvernului
  • modificarea Constituției de la republică semi-prezidenţială la republică parlamentară
  • testare extinsă și vaccinare
  • aducerea în prima linie a specialiștilor în sănătate
  • indexarea de la 1 decembrie a pensiilor cu 11%
  • dublarea alocațiilor
  • creșterea salariului minim în două trepte de anul viitor
  • asigurarea subvenției la gicacalorie la un nivel echilibrat astfel încât să se asigure aceeași pondere avută în luna decembrie 2020
  • asigurarea prin toate mjloacele desfășurării cursurilor în regim fizic, testarea elevilor
  • descentralizarea reală a deciziilor privind închiderea școlilor – la nivel Consiliului de Administrație al Școlilor

Florin Cîțu se visează premier deși nimeni nu-l mai vrea

Președintele PNL, Florin Cîțu, a declarat, luni, că planul de reforme de la Guvern nu se va schimba, inclusiv PNRR, făcând referire la propunerile PSD pentru măsurile care să fie introduse în programul de guvernare. Acesta spune că propunerea de premier este, conform deciziei din partid, președintele PNL iar „direcția de guvernare nu are nicio legătură cu partenerul, dacă noi ne menținem obiectivele noastre”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net