Poliţist condamnat la închisoare cu executare pentru luare de mită
Un poliţist din Prahova a fost condamnat la închisoare cu executare pentru luare de mită. Omul legii cerea bani ca să-i scape de anchetă pe şoferii prinşi băuţi.
Bărbatul este agent în cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Ploieşti şi este primul poliţist din Prahova condamnat la închisoare cu executare, pentru fapte de corupţie. Acesta a fost condamnat la patru ani şi zece luni de închisoare pentru luare de mită, delapidare, fals intelectual, fals material şi înşelăciune. Mai mult, judecătorii au decis ca poliţistul să nu-şi mai poate exercita funcţia pe o perioadă de trei ani după executarea pedepsei principale. Decizia Tribunalului Prahova nu este una definitivă, scrie adevarul.ro.
Agentul face parte din lotul de poliţişti care au intrat în vizorul Direcţiei Generale Anticorupţie Prahova, anul trecut, în urma unor denunţuri făcute de şoferii care au dat şpagă pentru a scăpa de dosare penale după ce au încălcat prevederile Codului Rutier.
Poliţistul le promitea oamenilor că îi va ajuta să scape de ancheta penală, deşi nu avea nicio atribuţie în acest sens. Au fost cazuri, susţin anchetatorii, când agentul a falsificat chiar şi chitanţierul pentru a-şi însuşi banii plătiţi de şoferi ca amendă de circulaţie. Inculpatul, în perioada martie-mai 2015, a omis, cu intenţie, să menţioneze pe exemplarele 1 şi 3 ale unui număr de 4 procese verbale întocmite, că amenda aplicată a fost achitată de contravenient pe loc, pe bază de chitanţă, atestând astfel în fals că amenzile nu au fost achitate.
De asemenea, în perioada martie-iunie 2015, cu intenţie, C.A.V. nu a predat spre implementare un număr de 26 procese verbale de constatare a contravenţiei prin care a aplicat şi puncte de penalizare care astfel nu au fost implementate în baza de date", susţin anchetatorii.
Prejudiciul provocat Serviciul Public Finanţe Locale Ploieşti, care s-a constituit parte civilă în dosar, depăşeşte suma de 9000 de lei.