Polițistul tăiat cu sabia de un interlop a rămas cu partea stângă a corpului paralizată
Ultimele vești medicale despre polițistul Dan Ciprian Sfichi nu sunt deloc bune. Deși doctorii au anunțat că a ieșit din comă, s-a constatat că acesta a rămas cu jumătate de corp paralizat în urma loviturii.
Medicii de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi spun că agentul-sef adjunct de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale a fost detubat, este conştient, vorbeşte şi evoluţia este uşor îmbunătăţită. Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, are însă paralizată partea stângă a corpului.
Totuşi, pot apărea şi alte complicaţii în orice clipă din cauza riscului de infecţie la nivel cranian. În viitor, poliţistul va mai avea nevoie de o operaţie pentru refacerea calotei craniene. Agresorul, cu antecedente penale, a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, acuzat de ultraj şi tentativă de omor. Ministerul Afacerilor Interne şi Corpul Naţional al Poliţiştilor au iniţiat un apel umanitarpentru a-l ajuta pe Ciprian Sfichi.
”Ciprian a dovedit, până acum, că este un adevărat luptător! A trecut cu bine peste primele intervenţii chirurgicale, iar evoluţia sa este pozitivă. Colegii, dar şi persoane care nu l-au cunoscut, au demonstrat că omenia este un atribut al românilor. Mobilizarea pentru donarea de sânge a fost impresionantă!
Lupta pe care Ciprian o va duce în continuare va fi una de lungă durată. Împreună îl putem ajuta pe colegul nostru în această bătălie. Pe lângă rugăciunile și gândurile noastre bune, ajutorul poate consta și din lucruri lumești.
Contul în care se pot face donații este: RO71BRDE340SV15605983400 și a fost deschis la BRD pe numele SFICHI DAN CIPRIAN.