Premierul Victor Ponta a ajuns iar la DNA
Victor Ponta face joi o nouă “vizită” la DNA. El a ajuns în urmă cu puţin timp la sediul instituţiei pentru a fi audiat în dosarul "Turceni - Rovinari", în care este urmărit penal pentru trei infracţiuni.
Victor Ponta a ajuns la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cu câteva minute înaintea orei 14.00. Înainte de a intra în sediul DNA, el a declarat: ”Dacă am adoptat Codul Fiscal, acuma pot să vin să dau şi o declaraţie", scrie Mediafax.
Ponta a fost ultima oară la DNA pentru a fi audiat în acest dosar la 19 august.
În aceeași zi, DNA a anunțat că procurorii au pus sechestru asigurător pe un apartament al lui Victor Ponta pentru a recupera prejudiciul de 51.321 de lei care ar fi fost produs de acest prin complicitate la evaziune fiscală, sumă stabilită în urma expertizei efectuate în dosarul "Turceni - Rovinari".
DNA a precizat că prejudiciul stabilit în dosarul "Turceni - Rovinari", constă în obligaţiile fiscale de la care s-ar fi sustras SCA "Șova și Asociații", reprezentată de Șova Dan-Coman, cu ajutorul lui Victor Ponta, în calitate de reprezentant al Cabinetului Individual de Avocat "Ponta Victor-Viorel".