Preot român din Italia, jefuit de 3.000 de euro. Banii erau destinați copiilor nevoiași

Ultima actualizare:

    Foto: Antena 3 / Getty Images
Foto: Antena 3 / Getty Images

Casa unui preot român din Italia a fost jefuită de mai multe persoane care au furat o importantă sumă de bani. Hoții au pătruns în locuință când nu era nimeni acasă și au fugit cu 3.000 de euro.

Locuința preotului paroh Marius Traian Coțe, de la Biserica Ortodoxă Română din Imola, în Emilia-Romagna, a fost invadată de hoți, serile trecute, anunță rotalianul.ro. Interiorul casei a fost răvășit: veșmintele preoțești, icoanele și crucile au fost aruncate pe podea. Infractorii au furat 3000 de euro, „bani pe care îi păstram în casă, crezând că astfel sunt în siguranță și care erau destinați comunității și copiilor nevoiași”, a spus preotul jefuit.

Cum s-au întâmplat faptele

„Am mers împreună cu soția mea să o luăm pe una dintre fiicele noastre de la cursurile de dans. Era ora 19:00. Apoi, ne-am oprit cu toții la niște prieteni și ne-am întors acasă în jurul orei 22:00.” În timp ce preotul a rămas să parcheze mașina, soția a urcat scările, împreună cu copiii, pentru a intra în casă.

„A văzut că lumina era aprinsă și s-a speriat, i s-a părut chiar că aude niște zgomote în casă. S-a întors repede la mine și mi-a strigat să sun la carabinieri. Ne-am speriat foarte tare, pentru noi, dar mai ales pentru fiicele noastre”, a mărturisit preotul român.

Carabinierii au ajuns la fața locului și au intrat în apartament. Au găsit toate sertarele și ușile dulapurilor deschise, precum și obiecte sacre aruncate pe jos. Infractorii au intrat pe o fereastră de la mezanin, apoi, în orele în care întreaga familie a lipsit de acasă, au scotocit printre lucruri, lăsând aprinsă lumina în interior.

Carabinierii au deschis o anchetă în acest caz și sunt pe urmele răufăcătorilor. 

Citește și: 

Un român din Italia a fost jefuit și desfigurat de trei adolescenți, iar altul a fost înjunghiat în gât

Rămas pe drumuri în Londra, un român a fost ajutat cu bani de englezi să ajungă acasă

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
brad de craciun jpeg
alimentatie sanatoasa jpeg
Calendar 5 decembrie: 2017   Regele Mihai I, ultimul suveran al României, a murit în Elveția, la vârsta de 96 de ani jpeg
sardinia, italia   freepik jpg
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
bridge 7770337 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net