Preşedintele Clubului Sportiv Vulcan s-a spânzurat
Ioan Pantilimon, preşedintele Clubului Sportiv Vulcan a fost găsit spânzurat marți, chiar în incinta clubului pe care îl conducea. Bărbatul de 44 de ani era cercetat de Agenţia Naţională de Integritate pentru incompatibilitate.
„În jurul orei 15:00, Poliţia Municipiului Vulcan a fost sesizată de un bărbat cu privire la faptul că sub tribuna stadionului din localitate se află trupul unui bărbat, care se pare că s-a spânzurat. Poliţiştii au stabilit că este vorba despre un bărbat în vârstă de 44 de ani. Din primele verificări nu sunt suspiciuni cu privire la comiterea vreunei infracţiuni, trupul bărbatului neprezentând urme vizibile de violenţă”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara, citat de adevarul.ro.
Ioan Pantilimon era cercetat de Agenţia Naţională de Integritate pentru incompatibilitate, deoarece a deţinut, în acelaşi timp, calitatea de consilier local şi pe cea de preşedinte al Clubului Sportiv Vulcan.
La sfârşitul anului trecut, Ioan Pantilimon a demisionat, invocând motive personale.