Presupușii criminali din Brăila, prinși de polițiști

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Vineri după-amiază, 26 mai, un tânăr de 28 de ani din Brăila a fost împușcat în plină stradă. A fost transportat în stare gravă la spital, unde a și murit.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Brăila, subinspector Laura Dan, doi bărbaţi au fost prinşi în localitatea Surdila Greci şi au fost duşi la sediul Poliţiei Judeţene Brăila pentru audieri, notează news.ro. Potrivit presei locale, unul dintre agresori era prieten din copilărie cu victima, însă se certaseră din cauza unor probleme în afaceri. Anchetatorii spun că agresorul ar fi chemat un complice, iar unul dintre ei ar fi tras şase gloanţe spre victimă, cu un pistol Glock, iar două l-ar fi nimerit pe tânăr în piept.

„Au fost prinse cele două persoane şi se află în custodia Poliţiei. Se efectuează cercetări. Au fost prinse în localitatea Surdila Greci, din Brăila. Maşina a fost abandonată într-o altă localitate. Încadrarea este de omor calificat. Se va stabili participaţia fiecăruia, în urma cercetărilor", a declarat Laura Dan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Brăila, pentru Mediafax.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
TOP 10 destinații din Europa în 2016 jpeg
klaus iohannis pe tron jpg
Kate Middleton Foto Profimedia (13) jpg
patriarhul daniel bor biserica ortodoxa romana
https   www cancan ro wp content uploads 2024 12 test 1200x686 webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net