Primarul i-a făcut fiicei nuntă în curtea şcolii
Un primar din judeţul Vaslui a organizat nunta fiicei sale într-un cort amenajat în curtea şcolii din sat, iar sălile de clasă ale unităţii de învăţământ au fost folosite ca magazie şi bucătărie.
Evenimentul a avut loc sâmbătă, 1 septembrie, în localitatea vasluiană Tomeşti, comuna Pogana, organizatorul nunţii fiind primarul comunei, Maricel Gâfu, scrie adevarul.ro. Primarul susţine că folosirea şcolii pentru organizarea nunţii are acoperire legală, invocând o hotărâre de consiliu local în acest sens. În plus, precizează că nu e pentru prima dată când şcoala din sat e folosită pentru nunţi, botezuri sau alte evenimente.
”Noi avem o hotărâre de consiliu local, prin care s-a aprobat ca în satele în care nu avem cămin cultural şcolile să poată fi folosite pentru astfel de evenimente, fără a se aduce prejudicii, achitând o taxă de închiriere de 1.000 de lei, pe care şi eu am plătit-o. Nu cred că a fost ceva rău să organizez nunta acolo. Lumea din sat a apreciat că a avut ocazia să vadă că se mai păstrează tradiţiile. Au fost 380 de invitaţi la nuntă, dar au venit şi foarte mulţi curioşi să se uite. Oamenii se bucură să mai vadă în sat o mireasă, o muzică”, a precizat, pentru ”Adevărul”, primarul comunei Pogana.
Pentru amplasarea cortului a fost, însă, nevoie de demolarea a o parte din gardul care împrejmuieşte unitatea. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui au anunţat că vor declanşa o anchetă la şcoala din Tomeşti, dezaprobând organizarea de nunţi sau alte evenimente mondene în incinta unităţilor de învăţământ.
La rândul lor, reprezentanţii Prefecturii Vaslui au anunţat că vor verifica legalitatea hotărârii de consiliu local invocate de primarul comunei Pogana.