Primul om-robot vine în Capitală
Omul trebuie să înceteze a mai folosi tehnologia şi să înceapă să devină tehnologie. Aceasta este una din devizele primului om-cyborg recunoscut oficial. Neil Harbisson (33 de ani), care poate auzi culorile cu ajutorul unei antene implantate în craniu, vine la Bucureşti în octombrie pentru a vorbi de evoluţia rasei umane.
Născut în Marea Britanie, dar crescut în Catalunia, Neil Harbisson a şocat opinia publică internaţională în 2003, când şi-a implantat în craniu un dispozitiv care îi permitea să audă sunetul culorilor. Primul om care a fost recunoscut drept cyborg avea nevoie de o intervenţie miraculoasă, întrucât suferea de acromatopsie, o afecţiune care nu îi permitea să distingă culorile. Aşa că şi-a ataşat de cap o antenă care îl ajută să audă sunetul fiecărei culori. Conexiunea la internet îi permite să primească, din afara spaţiului terestru, informaţii despre culori, imagini, videoclipuri, muzică sau apeluri telefonice direct în cortex, prin dispozitive externe cum ar fi telefoanele mobile sau sateliţii.
„Am cinci persoane în această lume care au permisiunea de a-mi trimite culori. De exemplu, dacă e un răsărit frumos în Australia, prietenul meu din Melbourne îşi poate folosi telefonul pentru a trimite fotografii, în timp real, în capul meu. Îmi poate trimite şi pe timp de noapte şi atunci, fie mă trezesc acele culori, fie îmi colorează visul”, povesteşte Neil.
Cu timpul, antena din craniu a devenit parte componentă a corpului său, o extensie a simţurilor sale. Cu toate acestea, s-a chinuit mult până a reuşit să convingă autorităţile din Marea Britanie că el şi antena sunt inseparabil legaţi. În 2004, i s-a permis să apară în fotografia de paşaport cu noul dispozitiv, primind şi recunoaşterea oficială de primul om-cyborg din lume.
Neil va fi la Bucureşti pe 5 octombrie, unde va ţine un discurs în cadrul IMWorld 2017, cea mai mare expo-conferinţă pentru echipamente IT şi soluţii digitale, de la Romexpo. Neil va vorbi despre renaşterea speciei umane, despre evoluţia ei, însă nu prin utilizarea tehnologiei, ci prin transformarea acesteia în parte integrantă a corpului. Neil Harbisson a înfiinţat Cyborg Foundation, o organizaţie care încurajează oamenii să-şi modifie corpul cu ajutorul tehnologiei.
Ce este un cyborg
Cuvântul cyborg s-a născut din alăturarea termenilor „cybernetic” şi „organism”. Organismul cibernetic este definiţia corpului uman modificat cu ajutorul tehnologiei pentru a-i spori sau adăuga simţuri la cele dobândite la naştere. În secolul în care ne aflăm se fac cercetări pentru „modificarea” omului la nivel mental, cu ajutorul ciberneticii, pentru extinderea percepţiei asupra lumii înconjurătoare.