Prinţul Charles, aşteptat cu mâncăruri aprobate de nutriţionişti
Prințul Charles și-a schimbat obiceiurile anul acesta. Dacă ani la rând era foarte activ când venea în locurile lui de suflet din România, acum prințul este mult mai retras. Moştenitorul coroanei britanice a ajuns luni aseară (30 mai) în satul Valea Zălanului, acolo unde deţine mai multe conace.
Pregătirile au fost intense, ca de fiecare dată. Servitorii i-au pregătit mâncărurile tradiționale ungurești, specifice zonei, dar numai la indicațiile medicului nutriționist. Dacă altădată obişnuia să primească vizite pe bandă rulantă, anul acesta preferă mai mult plimbările în aer liber în locurile unde cresc florile sălbatice. Singurul eveniment la care va participa este cel din 2 iunie, din satul Viscri, unde va inaugura centrul de pregătire meşteşugărească „The Prince of Wales’s Training Centre”.