Prințul Charles avea o legătură specială cu Regele Mihai: „Îl cunosc de când eram copil”
Trupul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi adus miercuri, 13 decembrie, înapoi în România, unde va fi condus pe ultimul drum, peste trei zile. Monarhii străini par, însă, să aibă o amintire mult mai vie despre Maiestatea Sa, decât au avut-o mulți românii în ultimii 70 de ani. Prințul Charles avea numai cuvinte de laudă față de Regele Mihai.
Moștenitorul tronului Marii Britanii, Charles, a participat în urmă cu patru ani la un interviu în România, în care a vorbit și despre Regele Mihai. Charles mprturisea că îl cunoștea pe fostul nostru suveran încă de când era doar un copil, dar a avut întotdeauna un sentiment de tristețe pentru toate umilințele și nedreptățile îndurate de-a lungul vieții:
„Îl cunosc pe Regele Mihai de când eram copil. Extraordinar e faptul că e exact de vârsta tatălui meu. Cum ei se cunoşteau de copii, asta face legătura şi mai importantă. E un om pe care îl admir de când l-am cunoscut. Mă întristează profund ce a trebuit să îndure atâţia ani. Tocmai pentru că, aşa cum am spus, îl cunosc de mult timp, pot spune că e unul dintre acei oameni remarcabili, care-şi păstrează calmul în orice circumstanţe. Mereu am admirat calităţile lui de om de stat, răbdarea şi înţelegerea lui faţă de alţi oameni. De asemenea, rezistenţa şi tăria sa de caracter, dacă ne gândim prin ce a trecut, de-a lungul vieţii sale... M-am gândit mereu cât de îngrozitor şi de traumatizant trebuie să fi fost momentul când a fost silit să-şi părăsească ţara atât de tânăr, confruntat cu nişte condiţii de-a dreptul imposibile. Apoi, a trebuit să trăiască în străinătate toată viaţa. Un om atât de răbdător şi de remarcabil... E minunat că situaţia s-a încheiat şi că poate reveni acum în România, de mai multe ori pe an, poate fi aici, din nou, în ţara lui natală”, spunea, în urmă cu câțiva ani, Prințul Charles.
Regele Mihai va fi adus în România pe 13 decembrie, la Sinaia, la Castelul Peleș, și apoi, la București, la Palatul Regal, urmând să fie înmormântat pe 16 decembrie, la Curtea de Argeș.