Profesor din Argeș, acuzat că a pipăit o elevă
Inspectoratul Școlar Argeș a deschis o anchetă după ce părinții unei fetițe de 12 ani au reclamat că profesorul de sport de la Școala Valea Danului ar fi pipăit-o pe fiica lor, în timpul unor cursuri de dans.
Tatăl fetei spune că totul s-ar fi întâmplat la un curs de dans organizat în afara şcolii, unde şi profesorul, şi copila, erau cursanţi, informează adevărul.ro.
Vasile Neagoe, tatăl copilei de clasa a șasea, a declarat: În primul rând, mi se pare anormal ca un profesor să se înscrie la un curs de dansuri, printre copii. Apoi gesturile lui nu sunt normale… Fetiţa a venit plângând acasă şi ne-a spus că profesorul a atins-o nepotrivit, a luat-o în braţe şi a pupat-o. Ce înseamnă asta la un dascăl?!”
Nu este pentru prima dată când dascălul de 28 de ani se confruntă cu acuzații referitoare la comportamentul său nepotrivit. În decembrie, anul trecut, profesorul de educaţie ar fi bătut un băieţel chiar pe terenul de sport al şcolii, în afara orelor.