Prognoza pe trei zile. Se strică vremea, vin ploile
După o săptămână în care am crezut că am scăpat definitiv de iarnă, vremea rece revine. Deşi vom avea parte de temperaturi ridicate la începutul săptămânii, va ploua şi chiar va ninge slab, mai ales în zonele de munte.
Luni, vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă a anului. În cursul zilei, cerul va fi variabil şi izolat va ploua slab, iar la munte precipitaţiile vor fi mixte. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 şi 15 grade, iar cele minime între 2 şi 5 grade, potrivit site-ului Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
Marţi, vremea se va răci, pe arii restrânse va ploua, iar la munte vor predomina ninsorile. Vântul va sufla în general moderat cu intensificări locale. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 10 grade, iar cele minime între -5 şi -2 grade. Izolat se va semnala ceaţă.
Miercuri, vremea va fi uşor mai caldă decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, temporar noros în partea a doua a intervalului. În cursul nopţii, local se vor semnala precipitaţii mixte, iar la munte va ninge. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări izolate. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 10 grade, iar cele minime între -1 şi 2 grade.