RAR nu mai eliberează cărți de identitate pentru mașinile Volkswagen

Ultima actualizare:

    Inspectorii RAR nu mai elibrează documentele pentru mașinile care urmau să fie înmatriculate în țară
Inspectorii RAR nu mai elibrează documentele pentru mașinile care urmau să fie înmatriculate în țară

Scandalul Volkswagen ia amploare și în România. Registrul Auto Român (RAR) nu mai eliberează cărţi de identitate pentru maşinile care urmau să fie vândute în țara noastră.

"Am avut o discuție cu cei doi miniștri care sunt direct responsabili de domeniu, ministrul mediului pentru partea de poluare şi ministrul transporturilor. Ministrul transporturilor m-a informat că deja RAR nu mai eliberează cărțile de identitate pentru mașinile care ar urma să fie vândute și care sunt în stoc", a afirmat Călin Popescu-Tăriceanu, la Digi24.

Reprezentanţii RAR au declarat că este vorba de circa 300 de maşini noi Volkswagen, cu motoare Euro 5, aflate în stocurile dealerilor, şi că măsura nu afectează maşinile cu motorizări Euro 6.

Tăriceanu a adăugat că este nevoie ca cetăţenii să fie protejaţi.

"În momentul în care autoritățile iau cunoștință de o astfel de situație, trebuie să reacționeze, până se constituie, eu ştiu, asociaţii de consumatori, până îşi iau avocaţi care să le apere interesele afectate în justiţie", a spus președintele Senatului.

Călin Popescu-Tăriceanu consideră că statul român a fost înșelat, pentru că a încasat - prin taxa de mediu - mai puțini bani pentru mașini care poluează mai mult.

"Cred că statul român trebuie să acționeze, aşa cum fac și celelalte ţări, de exemplu Belgia s-a constituit parte civilă împotriva Volkswagen, în Spania guvernul a hotărât să penalizeze cu 1.000 de euro constructorul pentru fiecare maşină vândută", a arătat Călin Popescu Tăriceanu. Declarațiile intervin în condițiile în care au apărut și primele cifre referitoare la efectele scandalului Dieselgate în România.

Conform unor surse, în jur de 130.000 de maşini produse de grupul Volkswagen, dotate cu softuri care păcălesc testele de mediu, au ajuns în România.

În total, cinci milioane de maşini Volkswagen din toată lumea, inclusiv din Romania, vor fi rechemate în service.

Miniștrii Transporturilor și Mediului, dar și șeful RAR s-au întâlnit azi, la ora 12.00, ca să discute problema mașinilor germane.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net