Rareş Bogdan anunţă că nu candidează la Primăria Capitalei
Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan afirmă cu nu va candida la Primăria Capitalei, dar partidul va avea candidat propriu. ”Suntem obligaţi să o contracandidăm pe Gabriela Firea”, a afirmat Rareş Bogdan.
Rareş Bogdan a fost întrebat, duminică seară, la Antena 3, dacă va candida la Primăria Capitalei, în cazul în care-i va cere acest lucru ”cineva mai sus de Ludovic Orban” (preşedintele Klaus Iohannis – n.r) şi a răspuns: ”Sigur, nu. Acea persoană nu este preocupată de viaţa internă a unui partid, gândeşte strategii pentru România. Are în gând lucrurile pentru România şi nu se ocupă de lucruile mărunte. Ne lasă pe noi liberalii”.
În plus, Rereş Bogdan a afirmat că din partea PNL va candida la Primăria Capitalei ”un liberal care va câştiga alegerile”.
"Suntem obligaţi să o contracandidăm pe Gabriela Firea noi şi nu alţii, deci nu să susţinem un alt candidat, suntem forta politică numărul unu astăzi în România. Poate să fie femeie sau bărbat. Cine va avea cele mai mari şanse. Vă asigur că acela va fi candidatul care să aibă prima şansă pentru a o învinge pe Gabriela Firea şi, de asemenea, şase candidaţi care să se bată pentru a-i învinge primarii de sector, inclusiv pe Negoiţă şi pe Tudoran”, a declarat Rareş Bogdan.