Respect! Imediat ce se vor vindeca, vor pleca din nou în Afganistan
Incredibil cât sunt de curajoși! Militarii români răniți în 25 septembrie, în Afganistan, sunt în stare foarte bună și spun că se vor întoarce la razboi imediat cum se pun pe picioare.
Cei patru militari români din Batalionul Protecția Forței ”Rechinii Albi”, sublocotenentul Florin Oprea, plutonierul Eduard-Vlad Romilă, caporalul Marcel Neagu și soldatul Costică-Victor Tarnovschi, răniți în Afganistan, în 25 septembrie au motive de bucurie. Se află sub supravegherea medicilor de la la Centrul medical regional american din Landstuhl, Germania și au o stare de sănătate bună, anunță Ministerul Apărării.
Bucuria a fost și mai mare când au venit în vizită mamele și soțiile, ajutate de MApN să ajungă în Germania și să stea cinci zile la căpătâiul răniților.
Sublocotenentul Oprea Florin urmează să se întoarcă în Teatrul de Operaţii Afganistan pentru a continua misiunea, iar evoluţia stării de sănătate a plutonierul Romilă Eduard şi a caporalului Neagu Marcel este favorabilă.