Restaurant din Constanţa, amendat cu 10.000 de lei pentru organizarea unei comemorări

Ultima actualizare:
politia romana 16 jpeg

Un restaurant din municipiul Constanţa a fost amendat cu 10.000 de lei pentru organizarea unei comemorări care avea loc pe terasa localului şi la care participau 30 de persoane, încâlcându-se astfel prevederile care interzic desfăşurarea evenimentelor private, atât în spaţii închise, cât şi deschise.

Seria amenzilor continuă. Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a anunţat că sâmbătă, 17 octombrie, în jurul prânzului, o patrulă mixtă, formată dintr-un poliţist din cadrul Secţiei 1 Constanţa şi jandarm al Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanţa, s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la un restaurant din municipiul Constanţa, ar avea loc un eveniment privat cu participarea mai multor persoane, care nu ar fi respectat prevederile legale referitoare la unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. „Echipajul de intervenţie a constatat faptul că este vorba despre o comemorare, care se desfăşura pe terasa localului, cu participarea a 30 de persoane, încălcându-se astfel prevederile HG 856/2020 privind prelungirea stării de alertă, prin care este interzisă organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive)” , a precizat comunicatul IPJ Constanţa. Administratorul restaurantului a fost amendat cu 10.000 de lei, potrivit news.ro. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charles, Camilla, Charlotte, Kate, William, George, Louis, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net